MILOSTIVIREA DIVINĂ – novena

Novenă către Milostivirea Divină

„Novena către Milostivirea Divină se recită ca pregătire pentru sărbătoarea Milostivirii Divine, în fiecare zi începând cu Vinerea Sfântă până în sâmbăta care precedă sărbătoarea în sine, care este celebrată în prima duminică după Paşti.

Despre această novenă, Isus a spus că cine o rosteşte va obţine «tot felul de haruri», cu condiţia să se spovedească, să demonstreze prin propria viaţă credinţa în Dumnezeu și să facă bine aproapelui.

Jurnalul sfintei Faustina ne îngăduie să cunoaştem motivele pentru care Isus a cerut această rugăciune «În fiecare zi vei călăuzi spre Inima mea un grup diferit de suflete şi le vei cufunda în marea milostivirii mele. Eu voi introduce toate aceste suflete în casa Tatălui meu. Vei face acest lucru în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare. Eu nu voi refuza nimic niciunui suflet pe care îl vei conduce către izvorul milostivirii mele. În fiecare zi vei cere Tatălui meu haruri pentru aceste suflete în numele Pătimirii mele dureroase».

Novena poate fi făcută fie ca pregătire pentru sărbătoarea Milostivirii Divine, fie când se doreşte manifestarea propriei devoţiuni către Milostivirea Divină sau când se cere vreun har deosebit. Condiţiile indicate de Biserică pentru a practica cum trebuie această devoţiune sunt spovedania, recitarea novenei timp de nouă zile consecutiv şi participarea zilnică la jertfa Euharistică.”

În fiecare zi, la începutul rugăciunii, se rostesc următoarele:

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

 

O, Doamne Dumnezeule, vino şi salvează-mă.

Doamne, vino repede în ajutorul meu.

 

Slavă Tatălui …

Crezul …

Ziua întâi

«Astăzi călăuzeşte spre mine întreaga omenire şi mai ales pe toţi păcătoşii şi cufundă-i în marea mea milostivire… Aşa îmi vei alina tristeţea amară pe care o simt pentru pierderea sufletelor».

Preamilostive Isuse, care te poţi îndura de noi şi ne poţi ierta, privind nu la păcatele noastre, ci la credinţa pe care o avem în infinita ta bunătate, primeşte-ne la adăpostul Inimii tale preamilostive şi păstrează-ne aici pentru veşnicie.

Te implorăm în numele dragostei care te uneşte cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

O, Atotputernicie a Milostivirii Divine,

adăpost pentru omul păcătos,

tu care eşti milostiv

şi o mare de compasiune,

ajută-l pe cel care te invocă plin de umilinţă.

Tată veşnic, priveşte cu ochi milostivi mai ales pe sărmanii păcătoşi şi toată omenirea, care este cuprinsă în Inima preamilostivă a lui Isus, şi pentru dureroasele sale patimi, arată-ne nouă îndurarea ta, pentru ca în toate veacurile să putem slăvi atotputernicia milostivirii tale. Amin

Introducerea si textul novenei sunt preluate integral din cartea „Sfânta Faustina Kowalska-Mesagera Milostivirii Divine” scrisă de Elena Bergadano si tipărită de către Editura Pauline.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s