Pentru cel mai iubit frate, LA MULTI ANI!

Cu toata dragostea unicului meu frate, LA MULŢI ANI!

Eram şi eu un copil, nu îmi amintesc clar şi limpede ziua de 27 aprilie când s-a născut unicul meu frate, dar îmi amintesc foarte bine două momente, când a fost adus acasă de la maternitate şi mi s-a subliniat răspicat să fiu foarte atentă cu el că este foarte mic, deoarece s-a născut la 7 luni Smile …. apoi momentul când cei mari nu erau atenţi şi m-am dus la pătuţul lui şi am descoperit într-adevăr o fiinţă mică, delicată, pură şi cu nişte ochi incredibil de mari, l-am mângâiat cu infinită duioşie şi atunci m-a prins de mână….în acel moment mi-am spus „am să te ocrotesc întotdeauna, niciodată nu îţi mai dau drumul” … şi aşa a fost!

Anii au trecut, nu i-am „dat drumul de mână”, dar nici el mie, este un frate cum numai în poveşti mai întâlneşti…de multe ori el a fost pentru mine fratele mai mare, iar pentru aceasta nu am cuvinte să îi mulţumesc…Red heart

Îmi pare tare rău când re27 apr 2013marc, aud, văd şi cunosc fraţi care pur şi simplu se urăsc!  Trist, foarte trist…atunci nu am cum să nu mă gândesc la mult iubitul meu frate care este o mare binecuvântare în viaţa mea şi nu contenesc în a-i mulţumii Domnului pentru minunatul dar pe care mi l-a făcut în acea duminică de 27 aprilie, când s-a născut extraordinarul meu frate!

Reclame

MILOSTIVIREA DIVINĂ – novena

Ziua a şasea

«Astăzi călăuzeşte la mine sufletele blânde şi umile şi cele ale copiilor şi cufundă-le în îndurarea mea. Aceste suflete seamănă cel mai mult cu inima mea. Acestea m-au susţinut în chinul amar al agoniei. I-am văzut ca îngerii pământului care vor veghea lângă altarele mele. Asupra lor voi revărsa torente de haruri. Doar un suflet umil este capabil să primească harul meu; deplina mea încredere sufletelor umile».

Preamilostive Isuse, care ai spus: «Învăţaţi de la mine care sunt blând şi smerit cu inima», primeşte la adăpostul Inimii tale preamilostive sufletele blânde şi miloase şi sufletele copiilor.

Aceste suflete trezesc admiraţia întregului paradis şi se bucură de mulţumirea Tatălui Ceresc; formează un buchet de flori în faţa tronului lui Dumnezeu, de al cărui parfum se bucură însuşi Dumnezeu.

Aceste suflete au sălaş permanent în Inima preamilostivă a lui Isus şi cântă fără încetare imnul iubirii şi al milostivirii pentru vecie.

Cu adevărat sufletul umil şi blând

cunoaşte paradisul chiar pe acest pământ,

şi de mireasma inimii sale umile

se desfată însuşi Creatorul.

Tată veşnic, priveşte cu ochi milostivi la sufletele blânde şi umile şi la sufletele copiilor, care sunt cuprinse în adăpostul Inimii preamilostive a lui Isus. Aceste suflete seamănă cel mai mult Fiului tău; parfumul lor se înalţă de pe pământ şi ajunge la tronul tău. Tată al milostivirii şi al oricărui bine, te implor pentru dragostea şi mulţumirea pe care le ai pentru aceste suflete, binecuvântează întreaga lume, în aşa fel încât toate sufletele să cânte împreună laudele milostivirii tale pentru toată veşnicia. Amin

***textul novenei este preluat integral din cartea „Sfânta Faustina Kowalska-Mesagera Milostivirii Divine” scrisă de Elena Bergadano si tipărită de către Editura Pauline.