13/13

Au trecut 13 ani de la Pelerinajul meu spre Santiago de Compostela….dar pentru inima a trecut doar …o clipă…totul e în memoria inimii mele atât de prezent încât am senzația că acum m-am întors din Spania!

Cu toate acestea nu am reușit să scriu, așa cum îmi doream, despre această minunată călătorie spirituală…mereu era ceva ce mă oprea…

Anul acesta în fiecare 13 ale lunii am încercat să scriu și să reiau și activitatea pe blog marcând astfel cei 13…pe 13 ….dar ….

Acum mi-am spus că orice ar fi am să postez aceste rânduri….în acest ultim 13 al acestui an 13 ….și restul va veni de la sine!

Mulțumesc din suflet celor care nu au încetat a-mi urmări blogul….deși eu nu am mai fost activă de…trei ani!

Reclame

Un curcubeu deasupra inimii

El camino – The Way – Calea

– pelerinajul către Santiago de Compostela –

iulie – august – 2004

10 ani!

Când au trecut oare anii aceștia? Zâmbet

Dacă mă gândesc la pelerinaj, am senzația că ieri m-am întors din Spania, dar dacă mă gândesc privind la zbuciumul și transformările din acești ani, parcă a fost un secol!

De multe ori, în acești ani, m-am hrănit cu amintirea fericirii pure și intense pe care am trăit-o în acea lună cât am stat în Spania, sentiment sublim care nu m-a părăsit din clipa în care am urcat în avion, zburând spre Madrid, în 24 iulie 2004, până în 24 august 2004, când am coborât din avion la București.

Am căutat, de multe ori în acești ani, măcar o fărâmă din acea stare divină trăită în timpul pelerinajului, dar nu am regăsit-o … decât începând cam … de vreo trei luni încoace. Nu este atât de intensă ca aceea, totuși tresalt de bucurie că m-a regăsit și sub această formă, nu credeam că va mai fii posibil pentru mine să vibrez astfel … dar nu ai cum să compari…nu suferă comparație, starea din timpul pelerinajului e specială, iar cine a reușit să fie pelerin pe El Camino mă înțelege cel mai bine … nu se poate descrie așa ceva … pur și simplu se trăiește cu toată ființa!

Cum totul este proaspăt în mine, fiecare zi din timpul pelerinajului este prezentă în inima și mintea mea, absolut intactă, îmi amintesc cu claritate fiecare pas, o să scriu și descriu, aici pe blog, timp de mai multe zile, parcursul spiritual, locurile de neuitat prin care am trecut și .follow-the-light.. tot așa!  Zâmbet

În acești zece ani mi-am dorit de foarte multe ori să scriu despre experiența El Camino, chiar visam la o carte, dar de fiecare dată … ceva, undeva, se împotmolea… dar acum înțeleg foarte limpede de ce … dar aceasta este o dezvăluire spre … finalul poveștii . Sper că am reușit să provoc curiozitatea și interesul și mă veți însoții în această călătorie de și pentru suflet.

Mulțumesc, Ami! Mulțumesc, Iulia!

 

Când cineva drag „pleacă” pentru totdeauna, acolo… în „lumea” perfectă și divină, speri că în timp suferința se va diminua.

Intr-adevăr, nu mai sufăr atât de crunt ca acum patru ani cand „a plecat” Ami și ca acum trei ani când „a plecat” Iulia, dar tot mă doare și îmi este dor…

Despre Ami (Ana Maria) am scris aici, acum trei ani :

https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2011/07/25/domnita-ami/

Iulia mi-a fost bună prietenă…mulți ani. Nu am scris nimic despre ea și nici nu ofer prea multe detalii deoarece familia nu vrea aceasta; nici la înmormântarea ei nu au fost decât soțul și părinții…așa au dorit, iar noi ceilalți le-am respectat durerea. Pot să spun doar că avea o carieră absolut fabuloasă, s-a sacrificat mult prea mult pentru această carieră … a ajuns la 35 de ani unde mulți nu ajung nici în două vieți, o admiram pentru aceasta, dar mereu o întrebam: „Tu când îți mai trăiești cu adevărat viața?”… răspunsul varia în funcție de ceea ce avea atunci de finalizat: „Promit că: după masteratul acesta; după doctorat; după ce finalizez cartea acesta…după…după… ” … și la 35 de ani a „plecat”.

Categoric, este absolut necesar să te sacrifici și să lupți în viață pentru idealurile tale, ca sa îți împlinești visurile nu e ușor, e nevoie de dăruire, implicare totală și multe sacrificii, dar la un moment dat e bine să îți dai „voie” să trăiești, să iei un mic răgaz, să te bucuri de ce ai realizat, să iei o „vacanță” bine meritată…pentru o perioadă, ca să te poți reîncărca pentru ceea ce urmează.

Iulia a fost o persoană blândă, bună, generoasă și foarte iubită, a lăsat în urmă numai amintiri frumoase, mult respect și iubire.  Cu ceva timp înainte „să plece” mi-a spus că singurul ei regret este că a sacrificat persoanele pe care le-a iubit și au iubit-o cu adevărat și le-a „furat” timpul… acesta a fost singurul ei regret, că nu și-a făcut timp pentru iubire … .

În ultimii patru ani am trecut prin foarte multe situații dramatice, devastatoare și dureroase, dar de câte ori simțeam că mai am puțin și mă prăbușesc … „apărea” Iulia … ori Ami și mă dojeneau spunându-mi :

„Ești în viață, trăiește … mai poți iubi, visa, spera, mângâia, râde, dansa, îmbrățișa, cânta, crea…bucură-te, lumea e a ta!”

Vă mulțumesc … și îmi tare dor de voi!Ami & Iulia

A iubi

 

 

Pentru a fi fericiți

A trăi, a alege, a iubi

Iubirea

„Ca să iubim, e nevoie de timp, de răbdare, de atenție și mai ales de disponibilitate.

Nerăbdătorul este cel care n-a intrat niciodată în sintonie cu ritmul vieții, care nu se află în realitate. Este incapabil de a se adapta pozitiv la realitate. Este, repet, unul care încearcă să supună realitatea timpului său personal, exigențelor sale. Este egoist. Nu ține seama de ceilalți, de ritmul lor de maturizare și, deci, nu știe să iubească.

Pentru a ajunge la iubire este nevoie de disciplină, de antrenament.

Nu toți știu să iubească, chiar dacă toți pot iubi.

Iubirea, după cum spunea Fromm, este o artă. Nu ne este dată de sus, ci are nevoie de îngrijire, de exercițiu, de hrană. De exemplu, nu putem iubi dacă nu învățăm mai întâi să ne depășim propriile probleme. E nevoie de înțelepciunea de a înțelege ce anume trebuie făcut. … […]

A iubi înseamnă a fi dinamici. Dinamici, nu nerăbdători!

Nimic în viață nu este prevăzut dinainte.all-of-me

Ființa umană echilibrată este întotdeauna pregătită să accepte schimbarea realității. Nu este superficială, nici ușor de condiționat. Nu se lasă ușor influențată de unul sau de celălalt. Este, dimpotrivă, atât de bine structurată, atât de vitală încât merge în adâncul lucrurilor, al tuturor lucrurilor vii, vitale. Pe de altă parte, viața înseamnă … viață și moarte necontenite. Nimic nu e static. A trăi total lucrurile înseamnă a ne naște și a muri în ele.

A iubi înseamnă în primul rând a avea capacitatea de a-l lăsa în pace pe cel ce vrea să fie lăsat în pace, a vrea binele celuilalt, a-i îngădui să evolueze, să crească. A-l lăsa chiar să se desprindă de noi. … . “

 

(Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiți – Note de psihoterapie pentru toți, pg.114-115)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline http://www.pauline.ro/

Totul are un sens, nimic nu este întâmplător!

Devino ceea ce ești

Nimic nu are loc din întâmplare

Când intrăm pe calea potrivită ce duce spre scopul nostru, în mod miraculos, totul devine mai ușor, mai simplu.

Și persoanele pe care le întâlnim în acele momente sunt cele potrivite.

Noi atragem persoanele asemănătoare nouă.

Depinde și de momentul prin care trecem.

Dacă suntem pozitivi, atragem persoane pozitive, dacă suntem negativi atragem persoane negative, dacă suntem într-un proces de autodistrugere vom atrage persoane care, la rândul lor, se autodistrug …

De altfel, noi suntem ceea ce gândim.

Gândurile sunt foarte importante!

Determină comportamentele noastre, acțiunile noastre, influențează corpul nostru, declanșează boli, suferințe sau ne conduc spre starea de sănătate, spre bucurie …

În fond, ne lamentăm, bombănim, uneori luptăm, dar fără să ne dăm seama că devenim ceea ce am decis să fim.

Ceea ce cu adevărat gândim despre noi înșine.

Scopul pentru care am venit pe pământ, pentru care Dumnezeu ne-a chemat, este deja în acțiune.

Este mereu în acțiune.

În tăcere.Lacul Morii-crangasi-nov.2013

Fără a ieși în evidență.

Ne conduce spre trăirea anumitor întâlniri, dureri, experiențe ce ne vor duce către el.

Nimic nu este întâmplător.

Și chiar ceea ce noi considerăm a fi erori, greșeli, nu sunt decât tentative nereușite, momente de antrenament, de ucenicie, probe parțiale sau generale în vederea atingerii scopului.

Nu există coincidențe.

Sau, altfel spus, când cineva intră în viața noastră, există întotdeauna o rațiune.

Un motiv.

Dictat de scopul ce vrea să fie atins.

Dumnezeu ne vorbește în permanență.

În fiecare zi.

În fiecare minut.

Depinde de noi dacă știm să îl ascultăm.”

(Albisetti, Valerio, Devino ceea ce ești – Un parcus de psihospiritualitate creștină, pg.24-25)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline http://www.pauline.ro/

27 aprilie 2014 – Duminica MILOSTIVIRII DIVINE

Pentru ce cred în tine?

Isuse, eu cred în tine!

De ce cred?

De ce te cred?

Pentru că ai murit pe cruce pentru mine.

Pentru că ai învins moartea și păcatul.

Pentru că mi-ai pregătit locul în casa Tatălui.

Pentru că m-ai făcut fiul lui Dumnezeu.

Pentru că mi te oferi pe tine însuți.

Pentru că te îngrijești de mântuirea mea.

Pentru că mă cauți în timp ce rătăcesc.

Pentru că nu te descurajezi din cauza păcatelor mele.

Pentru că nu vrei ca eu să fiu pierdut.

Pentru că te bucuri când mă întorc la tine.

Pentru că mă iubești așa cum sunt.

Pentru că tu nu condamni niciodată.

Pentru că tu ierți.

Pentru că tu nu renunți niciodată la mine.

Pentru că tu usuci lacrimile.

Pentru că tu aduci liniștea.

Pentru că fericirea este în tine.

Eu cred în tine, pentru că tu ești Domnul și Mântuitorul meu!

Isuse, eu am încredere în tine,

înseamnă că Isus vrea să fie Domnul

familiei și al prietenilor mei,

al prezentului și al viitorului meu,

al educației și al muncii mele,

al sănătății și al bolii mele,

al trupului și al sufletului meu,

al sărăciei și al bogăției mele,

al speranțelor și al grijilor mele,

al banilor și al cheltuielilor mele,

al inteligenței și al voinței mele,

al ochilor, urechilor, mâinilor și picioarelor mele,

al felului meu de a mă distra, de a mă odihni,

de a mă îmbrăca, de a mânca, de a vorbi și de a gândi.

Isuse, eu am încredere în tine!

Aceasta înseamnă:

că tu ești pentru mine Cel care hotărăște toată viața mea,

că tu călăuzești întreaga mea existență,

că tot ceea ce fac,

fac pentru ca să fie pe placul tău,

căci tu ești pe primul loc.

Că eu vreau să fiu ca oglinda

în care ceilalți te văd pe tine.

Dispune de mine după dorințele tale divine.

Orice îmi va întinde mâna ta părintească,

voi accepta cu supunere,

cu seninătate și bucurie.

Călăuzește-mă, o, Dumnezeule, pe căile pe care le vrei,

am credință deplină în voința ta,

care pentru mine este dragostea și însăși milostivirea.

Isuse, eu cred în tine,

mereu, oriunde și întru totul.

Amin

*** Rugăciune recitată de Ioan Paul al II-lea la Cracovia, la 17 august 2002, cu ocazia sfințirii noului sanctuar dedicat Milostivirii Divine.

restul ……e …. TĂCERE!

…………………………………………………………………………………………….

Puntea de trandafiri – update :)

 

 

7 aprilie 2004 – 7 aprilie 2014

În 2009 am scris despre o „poveste” frumoasă și inedită, cu trandafiri, pe care am trăit-o în urmă cu … zece ani!

Nu vreau să filosofez despre cum trec anii. Important este ce se petrece în aceste punți de peste ani; cum i-ai valorificat acești ani, dacă ești altfel azi, transformat, purificat, mai bun, mai înțelept și împăcat cu inima ta în urma alegerilor făcute în tot acest timp, sau constați cu amărăciune că ești la fel, ori…mai rău.puntea de trandafiri

Mulțumesc lui Dumnezeu, astăzi pot afirma cu tărie, că am motiv de sărbătoare!

Link-ul cu „Puntea de trandafiri” :

  https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2009/05/31/puntea-de-trandafiri/