Cei mai mulți oameni vorbesc, dar nu comunică

„Să fim prieteni sau să avem prieteni? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„A recunoaște răul”

„Nedezvoltarea capacității de deschidere”

„Cei mai mulți dintre oameni, vorbesc, dar nu comunică.

În realitate, nu se deschid către ceilalți. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcați, pentru a-și aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obișnuință sau pentru că așa fac toți.

Aproape niciodată pentru a se încredința despuiați și dezarmați în mâinile celuilalt.

Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate, prostie. A se deschide nu e la modă. A devenit tabu. În decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicțiile. Demult, marele tabu era sexul. Astăzi toți fac sex, cea mai înaltă și cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, și nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spațiul prin excelență destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.

Lumea se teme de IUBIRE.

În iubire trebuie să te dezvălui.yellow-revery

Să te deschizi.

În totalitate.

Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.

Iubirea si adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmați, implică posibilitatea de a fi răniți, luați în râs, uciși în propriul Eu.

De multe ori se trăiește în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se dorește: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră și a celorlalți. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiți, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu știm ce este prietenia.

Credem că suntem în relație cu ceilalți, dar, de fapt, rămânem singuri și închiși în noi înșine. Nu intrăm niciodată înlăuntrul celuilalt, până la esența sa. Celălalt este obiectivat, poate urât, venerat, disprețuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însuflețesc.

S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.

Nu se mai reușește să se privească lumea cu ochii celuilalt.

Se vede doar, și în mod exclusiv, cu propria privire.

Nu se mai suferă împreună.

S-a uitat limbajul empatiei.

Al omeniei.

Și aceasta falsifică totul.

În mod iremediabil.”

 

 

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.64-65)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

„Să învăţăm să fim responsabili pentru propriile noastre emoţii”

„Drumul vieţii”

„Un nou mod de viaţă” (A doua spirală)

„Conştienţi de sine”

„Să învăţăm să fim responsabili pentru propriile noastre emoţii”

„Responsabilitatea pentru propriile emoţii înseamnă să fim conştienţi de ceea ce simţim, de ceea ce percepem înlăuntrul nostru. Nu de ceea ce facem sau de ceea ce ne fac ceilalţi.

Ne-am obişnuit să fim traşi la răspundere pentru ceea ce facem, mai puţin pentru ceea ce simţim. Ne-am obişnuit să fim răspunzători pentru munca noastră, pentru comportamentele de zi cu zi, pentru vorbele noastre.

Însă a fi conştienţi de propriile noastre emoţii înseamnă a deveni liberi.

Liberi să simţim ceea ce dorim, ceea ce voim.

Liberi de ceilalţi.emotii

Liberi mai ales să nu simţim ceea ce ceilalţi ar dori să simţim.

Înseamnă să recunoaştem că nimeni nu ne poate face să simţim într-un mod pe care nu-l dorim.

Din păcate însă, mulţi dintre noi simt ceea ce alţii aşteaptă ca ei să simtă, ceea ce alţii i-au determinat să simtă. Fireşte, trebuie să ţinem seama de ceilalţi, dar nu trebuie să uităm că suntem, înainte de toate, copii ai lui Dumnezeu.

În faţa Lui trebuie să răspundem, nu în faţa altora.

Sau, mai bine spus, trebuie să ţinem seama de ceilalţi întrucât şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu, purtători, la fel ca şi noi, ai divinităţii.

Însă Dumnezeul nostru ne lasă liberi.

Nu ne constrânge să simţim ceea ce nu voim.”

(Albisetti, Valerio, Drumul vieţii, pg.29)