Cei mai mulți oameni vorbesc, dar nu comunică

„Să fim prieteni sau să avem prieteni? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„A recunoaște răul”

„Nedezvoltarea capacității de deschidere”

„Cei mai mulți dintre oameni, vorbesc, dar nu comunică.

În realitate, nu se deschid către ceilalți. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcați, pentru a-și aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obișnuință sau pentru că așa fac toți.

Aproape niciodată pentru a se încredința despuiați și dezarmați în mâinile celuilalt.

Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate, prostie. A se deschide nu e la modă. A devenit tabu. În decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicțiile. Demult, marele tabu era sexul. Astăzi toți fac sex, cea mai înaltă și cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, și nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spațiul prin excelență destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.

Lumea se teme de IUBIRE.

În iubire trebuie să te dezvălui.yellow-revery

Să te deschizi.

În totalitate.

Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.

Iubirea si adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmați, implică posibilitatea de a fi răniți, luați în râs, uciși în propriul Eu.

De multe ori se trăiește în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se dorește: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră și a celorlalți. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiți, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu știm ce este prietenia.

Credem că suntem în relație cu ceilalți, dar, de fapt, rămânem singuri și închiși în noi înșine. Nu intrăm niciodată înlăuntrul celuilalt, până la esența sa. Celălalt este obiectivat, poate urât, venerat, disprețuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însuflețesc.

S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.

Nu se mai reușește să se privească lumea cu ochii celuilalt.

Se vede doar, și în mod exclusiv, cu propria privire.

Nu se mai suferă împreună.

S-a uitat limbajul empatiei.

Al omeniei.

Și aceasta falsifică totul.

În mod iremediabil.”

 

 

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.64-65)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

Reclame

Despre lașitate

Deoarece imi e dat sa vad si sa traiesc cu multe „acte de suprema lasitate” ale semenilor mei, care „se strecoara” relational, numai sa nu aleaga cumva in mod vizibil si responsabil, ma refer in primul rand la cei care fac parte, intr-un anume fel, din viata mea…revin cu o postare mai veche de a mea…dar se pare, ca iata, este totusi … atat de actuala!
Categoric…nu imi plac oamenii lasi!
Aceia care nu au „coloana vertebrala” si traiesc intr-o vesnica „abureala”! Decat cuvinte maiastru insiruite, fara a fi dovedite prin fapte concrete si edificatoare, mai bine… pace si liniste
!

Ce este lașitatea?

  LAȘ, -Ă, lași (Om) lipsit de curaj și de sentimentul onoarei; (om) fricos, mișel. Care demonstrează, trădează lipsă de curaj și de sentiment al onoarei. DEX `98.

   Avem percepții diferite în a cataloga o anumită atitudine în fața vieții, drept lașitate. Pentru cineva care este un maestru al disimulării, lașitatea personală va trece drept diplomație, este atât de obișnuit să jongleze cu minciuna incât ajunge să creadă că este adevărat ceea ce afirmă.

   Cel care care evită să aleagă și să își asume responsabilitatea alegerii, cu siguranță nu va recunoaște aceasta drept lașitate și fugă de responsabilitate, ci prudență și înțelepciune. Lăsând mereu totul la voia întâmplării, eventual să rezolve altcineva ceea ce era de datoria lui să împlinească, evitând chiar și să iși reamintească că Dumnezeu ne-a oferit, din iubire, liberul arbitru.

Meteora -  Manastirea sf.Stefan

     Lașitate înseamnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu-ți pasă.
(Octavian Paler)

   Indiferența – mai distrugătoare și necruțătoare decât cea mai devastatoare boală. Experiențele de viață ale multor semeni au condus către această unică și tristă concluzie. Dar cea mai sfâșietoare formă este cea care vine din partea apropiaților, a prietenilor care au primit titlu de „adevărați”, cei care au fost lângă tine mereu. Mai mare este șocul primit din partea lor, decât durerea pricinuită de necazul în sine. Atunci descoperi că de fapt au fost lângă tine atâta timp cât nu a fost nevoie să se implice, să ia atitudine și să facă o alegere.

   Slavă Domnului că s-a văzut pe cine se poate conta! Este atât de nociv să trăiești în minciună, să fii înșelat și amăgit, cu atât mai mult să nu știi aceasta. Așadar, cine are în viața lui o persoană deosebită, curajoasă și pe care pot conta, să îi mulțumească zilnic Domnului pentru acest privilegiu, deoarece nu este neapărat un merit personal, celălalt a ales să fie astfel. Este o comoară de neprețuit, care trebuie valorizată și protejată, altfel …

  „Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute și brațe închise. Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit: Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi

(Bruno Ferrero)

   Îndrăznesc să completez : Există cu siguranță o soluție pe undeva și cu ajutorul lui Dumnezeu o voi găsi!