Punct. Linie. Delete. Erase.

 

Nu îmi este ușor să scriu aceste rânduri deoarece nu îmi place să vorbesc despre mine. Ca să dezvălui ceea ce simt, așa … public, înseamnă că pur și simplu … trebuie!

Poate li s-a întâmplat și altora … ca cineva care îți face „praf” niște ani din viață și brusc să facă … ceea ce trebuia să demonstreze și să consolideze în relație în acei ani care i-a avut, gratuit și întru totul, la dispoziție. Iar toate acestea să se întâmple când tu ai luat, de ceva timp, decizia că nu mai face parte din viața ta și să acționezi în consecință.

Dacă într-adevăr ar fi știut cine sunt, ar știi și faptul că sunt o persoană de cuvânt, cu multă demnitate, nu promit ceea ce nu pot face, dar nici nu mă întorc din drum când am spus: „Gata, totul s-a terminat, fiecare pe drumul lui!”

O astfel de decizie se ia atunci când celălalt te-a adus în pragul totalei dezamăgiri, când singur a spulberat ceea ce este foarte important într-o relație, încrederea și iubirea. Dacă alții aleg să se mintă pe ei înșiși și să accepte să rămână într-o relație toxică, este alegerea și problema lor, eu nu vreau așa ceva, niciodată … de orice natură ar fi această relație … de cuplu ori prietenie. Am luptat pentru valorile care le am și am plătit scump pentru acestea, nu am să permit nimănui să mă transforme în ceea ce eu nu sunt.

Iar eu … asta sunt … nu îmi place minciuna, nu accept „vrăjelile”, „aburelile” și lașitatea, oricât de drag mi-ar fi cineva, când te minte întruna … cum mai poți continua?

Eu una … nu pot, când mi-am pierdut încrederea în cineva, e pentru totdeauna, orice gesturi disperate ar face după aceea.

Am oferit șanse … chiar mult prea multe, nu le-ați meritat, din păcate mult prea mult timp am oferit pentru cine nu merita, sunt anii mei risipiți și care nu se vor mai întoarce niciodată. Nu mai am timp de pierdut, mi-am învățat lecția … ofer șanse, dar nu mai ofer ani, ofer iertare, dar când e meritată și urmată de fapte, gesturi concrete, coerente și care să consolideze relația.

Am pus la plural „nu le-ați meritat” … deoarece această postare este atât pentru tine … „el”, cât și pentru tine „ea”… . Asta este … o trădare nu vine singură …vine însoțită, desigur de cei care îi credeai cei mai de încredere oameni din viața ta!

Nu eu am pierdut, din contră, prin ceea ce ați ales să faceți, m-ați determinat să aleg și eu … să trăiesc cu adevărat, să fac schimbări radicale în viața mea … iar  acum, acest prezent, această cale luminoasă pe care merg  îmi place atât de mult, că nu aș renunța la ceea ce am ales, niciodată!

Așadar … nu mai insistați, e în zadar, deja devine penibil, nu numai că eu oricum nu răspund la apeluri ori pur și simplu închid, dar nu mă interesează nimic din ce spuneți și nici orice ați face, iar lacrimile voastre nu mă fac să simt nici măcar un strop de milă … absolut … nimic!

Și … da … uneori, în viață, orice ai face, este mult prea târziu, așadar nu mai risipiți timp și energie, eu nu mai simt decât: indiferență!

Nu mă impresionează, nu mă interesează, nu mai sunteți în viața mea, nu mai faceți parte din prezentul meu, o spun cu toată responsabilitatea, detașarea, fără resentimente, totul a trecut … nu mai simt absolut nimic!

Vedeți-vă de viața voastră și mergeți mai departe, pe drumul vostru, eu deja … de ceva timp, sunt pe alt drum!sens unic

Mulțumesc, Ami! Mulțumesc, Iulia!

 

Când cineva drag „pleacă” pentru totdeauna, acolo… în „lumea” perfectă și divină, speri că în timp suferința se va diminua.

Intr-adevăr, nu mai sufăr atât de crunt ca acum patru ani cand „a plecat” Ami și ca acum trei ani când „a plecat” Iulia, dar tot mă doare și îmi este dor…

Despre Ami (Ana Maria) am scris aici, acum trei ani :

https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2011/07/25/domnita-ami/

Iulia mi-a fost bună prietenă…mulți ani. Nu am scris nimic despre ea și nici nu ofer prea multe detalii deoarece familia nu vrea aceasta; nici la înmormântarea ei nu au fost decât soțul și părinții…așa au dorit, iar noi ceilalți le-am respectat durerea. Pot să spun doar că avea o carieră absolut fabuloasă, s-a sacrificat mult prea mult pentru această carieră … a ajuns la 35 de ani unde mulți nu ajung nici în două vieți, o admiram pentru aceasta, dar mereu o întrebam: „Tu când îți mai trăiești cu adevărat viața?”… răspunsul varia în funcție de ceea ce avea atunci de finalizat: „Promit că: după masteratul acesta; după doctorat; după ce finalizez cartea acesta…după…după… ” … și la 35 de ani a „plecat”.

Categoric, este absolut necesar să te sacrifici și să lupți în viață pentru idealurile tale, ca sa îți împlinești visurile nu e ușor, e nevoie de dăruire, implicare totală și multe sacrificii, dar la un moment dat e bine să îți dai „voie” să trăiești, să iei un mic răgaz, să te bucuri de ce ai realizat, să iei o „vacanță” bine meritată…pentru o perioadă, ca să te poți reîncărca pentru ceea ce urmează.

Iulia a fost o persoană blândă, bună, generoasă și foarte iubită, a lăsat în urmă numai amintiri frumoase, mult respect și iubire.  Cu ceva timp înainte „să plece” mi-a spus că singurul ei regret este că a sacrificat persoanele pe care le-a iubit și au iubit-o cu adevărat și le-a „furat” timpul… acesta a fost singurul ei regret, că nu și-a făcut timp pentru iubire … .

În ultimii patru ani am trecut prin foarte multe situații dramatice, devastatoare și dureroase, dar de câte ori simțeam că mai am puțin și mă prăbușesc … „apărea” Iulia … ori Ami și mă dojeneau spunându-mi :

„Ești în viață, trăiește … mai poți iubi, visa, spera, mângâia, râde, dansa, îmbrățișa, cânta, crea…bucură-te, lumea e a ta!”

Vă mulțumesc … și îmi tare dor de voi!Ami & Iulia

A iubi

 

 

Pentru a fi fericiți

A trăi, a alege, a iubi

Iubirea

„Ca să iubim, e nevoie de timp, de răbdare, de atenție și mai ales de disponibilitate.

Nerăbdătorul este cel care n-a intrat niciodată în sintonie cu ritmul vieții, care nu se află în realitate. Este incapabil de a se adapta pozitiv la realitate. Este, repet, unul care încearcă să supună realitatea timpului său personal, exigențelor sale. Este egoist. Nu ține seama de ceilalți, de ritmul lor de maturizare și, deci, nu știe să iubească.

Pentru a ajunge la iubire este nevoie de disciplină, de antrenament.

Nu toți știu să iubească, chiar dacă toți pot iubi.

Iubirea, după cum spunea Fromm, este o artă. Nu ne este dată de sus, ci are nevoie de îngrijire, de exercițiu, de hrană. De exemplu, nu putem iubi dacă nu învățăm mai întâi să ne depășim propriile probleme. E nevoie de înțelepciunea de a înțelege ce anume trebuie făcut. … […]

A iubi înseamnă a fi dinamici. Dinamici, nu nerăbdători!

Nimic în viață nu este prevăzut dinainte.all-of-me

Ființa umană echilibrată este întotdeauna pregătită să accepte schimbarea realității. Nu este superficială, nici ușor de condiționat. Nu se lasă ușor influențată de unul sau de celălalt. Este, dimpotrivă, atât de bine structurată, atât de vitală încât merge în adâncul lucrurilor, al tuturor lucrurilor vii, vitale. Pe de altă parte, viața înseamnă … viață și moarte necontenite. Nimic nu e static. A trăi total lucrurile înseamnă a ne naște și a muri în ele.

A iubi înseamnă în primul rând a avea capacitatea de a-l lăsa în pace pe cel ce vrea să fie lăsat în pace, a vrea binele celuilalt, a-i îngădui să evolueze, să crească. A-l lăsa chiar să se desprindă de noi. … . “

 

(Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiți – Note de psihoterapie pentru toți, pg.114-115)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline http://www.pauline.ro/

27 aprilie 2014 – Duminica MILOSTIVIRII DIVINE

Pentru ce cred în tine?

Isuse, eu cred în tine!

De ce cred?

De ce te cred?

Pentru că ai murit pe cruce pentru mine.

Pentru că ai învins moartea și păcatul.

Pentru că mi-ai pregătit locul în casa Tatălui.

Pentru că m-ai făcut fiul lui Dumnezeu.

Pentru că mi te oferi pe tine însuți.

Pentru că te îngrijești de mântuirea mea.

Pentru că mă cauți în timp ce rătăcesc.

Pentru că nu te descurajezi din cauza păcatelor mele.

Pentru că nu vrei ca eu să fiu pierdut.

Pentru că te bucuri când mă întorc la tine.

Pentru că mă iubești așa cum sunt.

Pentru că tu nu condamni niciodată.

Pentru că tu ierți.

Pentru că tu nu renunți niciodată la mine.

Pentru că tu usuci lacrimile.

Pentru că tu aduci liniștea.

Pentru că fericirea este în tine.

Eu cred în tine, pentru că tu ești Domnul și Mântuitorul meu!

Isuse, eu am încredere în tine,

înseamnă că Isus vrea să fie Domnul

familiei și al prietenilor mei,

al prezentului și al viitorului meu,

al educației și al muncii mele,

al sănătății și al bolii mele,

al trupului și al sufletului meu,

al sărăciei și al bogăției mele,

al speranțelor și al grijilor mele,

al banilor și al cheltuielilor mele,

al inteligenței și al voinței mele,

al ochilor, urechilor, mâinilor și picioarelor mele,

al felului meu de a mă distra, de a mă odihni,

de a mă îmbrăca, de a mânca, de a vorbi și de a gândi.

Isuse, eu am încredere în tine!

Aceasta înseamnă:

că tu ești pentru mine Cel care hotărăște toată viața mea,

că tu călăuzești întreaga mea existență,

că tot ceea ce fac,

fac pentru ca să fie pe placul tău,

căci tu ești pe primul loc.

Că eu vreau să fiu ca oglinda

în care ceilalți te văd pe tine.

Dispune de mine după dorințele tale divine.

Orice îmi va întinde mâna ta părintească,

voi accepta cu supunere,

cu seninătate și bucurie.

Călăuzește-mă, o, Dumnezeule, pe căile pe care le vrei,

am credință deplină în voința ta,

care pentru mine este dragostea și însăși milostivirea.

Isuse, eu cred în tine,

mereu, oriunde și întru totul.

Amin

*** Rugăciune recitată de Ioan Paul al II-lea la Cracovia, la 17 august 2002, cu ocazia sfințirii noului sanctuar dedicat Milostivirii Divine.

restul ……e …. TĂCERE!

…………………………………………………………………………………………….

Puntea de trandafiri – update :)

 

 

7 aprilie 2004 – 7 aprilie 2014

În 2009 am scris despre o „poveste” frumoasă și inedită, cu trandafiri, pe care am trăit-o în urmă cu … zece ani!

Nu vreau să filosofez despre cum trec anii. Important este ce se petrece în aceste punți de peste ani; cum i-ai valorificat acești ani, dacă ești altfel azi, transformat, purificat, mai bun, mai înțelept și împăcat cu inima ta în urma alegerilor făcute în tot acest timp, sau constați cu amărăciune că ești la fel, ori…mai rău.puntea de trandafiri

Mulțumesc lui Dumnezeu, astăzi pot afirma cu tărie, că am motiv de sărbătoare!

Link-ul cu „Puntea de trandafiri” :

  https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2009/05/31/puntea-de-trandafiri/

IUBIREA

Din 1 ianuarie 2014 am dorit să postez câteva gânduri de întâmpinare a noului an calendaristic…așa…să fie ceva deosebit pentru a-mi sublinia trăirea, împlinirea, ceea ce simt că am devenit în anul care a trecut și să fie ca un motto pentru anul în curs. Nu sunt genul care să considere trecerea de peste ani motiv de exaltare și schimbare radicală, fix la 00.01 ale noului an!

Știu că transformările durează și sunt parte din lupta personală, nu se schimbă totul ca prin miracol, doar la trecerea dintre ani!

Pentru mine, Postul Mare reprezintă un timp al deciziilor, consider acest timp sfânt ca fiind marea oportunitate a unui nou început pe care divinitatea ni-l oferă cu infinită Iubire și Milostivire!

……

Iată că suntem deja în 10 februarie … la mai bine de o lună și ceva de la 1 ianuarie și la aproape o lună până să înceapă Postul Mare!

Dacă nu am reușit să descriu cât mai concret ceea ce doream să transmit la început de an, înseamnă că astăzi este timpul potrivit Zâmbet  … oricum … pentru mine, în Iubire, mult mai presus sunt faptele, prefer Iubirea trăită, dovedită și împărtășită, decât iubirea vorbită … care ia forma unor simple cuvinte înșiruite și lacrimi prăfuite … .

IUBIREA

IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

I. PROVOCAREA: A IUBI

SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

Iubirea este un risc.

Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăsești, riscul de a te opri, dar e și posibilitatea de a te adânci în celălalt și a ști să vă regăsiți, împreună, mai plini de viață.

Iubirea este descoperire.

Înseamnă să joci cu cărțile pe față când toată lumea din jur ne învață să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniți, uciși, cumpărați.

Iubirea este adevăr.

Nu iubește subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă și merge la esență.

Iubirea este proiect.

Este menită morții, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

Iubirea este alegere.

Înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relației, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minților, apoi a trupurilor.

Iubirea este demnitate.

Nu acceptă ceea ce vine la întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect față de sine, față de propria unicitate.

Iubirea este integritate.

Niciodată o relație adevărată de iubire nu produce rupturi sau răni propriei identități, dimpotrivă, o împlinește, o face să crească.

Iubirea înseamnă a da sens.

A trăi experiența iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanțul semnificațiilor pe care le capătă viața ființelor vii.

Iubirea este cunoaștere.

Datorită ei, putem deveni părtași la înțelepciune, putem cunoaște drumuri noi, care altfel rămân necunoscute, putem ajunge la noi înșine.

Dar pentru toate acestea există și reversul medaliei.

Iată de ce iubirea este și libertate. […] … deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toți. Sau, mai bine spus, toți putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puțini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluție personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toți, un eveniment extraordinar. […] …

Doar cunoscându-ne pe noi înșine putem cunoaște iubirea.

Pentru că e același lucru.

Maturitatea personală, capacitatea de a iubi, da, este o stare extraordinară, pe care cu toții vrem s-o trăim, s-o experimentăm; dar ea nu ține de destin, de întâmplare, ci este rodul unui lung și greu drum de pregătire, de antrenament. […] …

Să nu invidiem perechea fericită, persoana matură! Să nu ne gândim că suntem lipsiți de noroc sau incapabili! În noi, în noi toți există posibilitatea de a evolua, capacitatea de a iubi.

Pentru asta am fost creați.

Aceasta este menirea noastră.amore

Unica.

Să nu ne mai gândim, așadar, că fericirea în dragoste sau înțelepciunea sunt daruri venite cine știe de unde și că ajung doar la cei norocoși.

Ci să fim atenți.

Nu putem iubi dacă nu am început un proces de evoluție.

Aceasta este cheia magică pentru a înainta, cu pași mici, dar siguri, pe drumul iubirii.”

(Albisetti, Valerio, IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, pg.12-14)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline  http://www.pauline.ro/

„Prietenia nu înseamnă compromis”

„Să fim prieteni sau să avem prieteni?

 O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi

„Esența prieteniei”

„În prietenie se ajunge la un punct în care trebuie să alegi ce stradă să urmezi: fie cea comodă și ușoară, în care sunt evitate dificultățile și se ajunge la un compromis, fie cea dificilă și obositoare, a adevărului, a autenticității, a coerenței.

Cine pornește la drum pe prima cale, nu va avea un raport de prietenie adevărată. Cine alege să facă compromisuri, cine decide să treacă peste lucruri fără să le trăiască, alege căi cunoscute, previzibile, planificate, deja explorate, familiare.

Nu va trăi.

Cine alege a doua cale, va întâlni neplăceri, dificultăți, neînțelegeri, certuri, dar va trăi și va da viață.

Va explora părți necunoscute din sine și din ceilalți.

Va întâlni propria negativitate și pe a celorlalți.

Dar va crește.

Va crește în înțelepciune și în conștiința de sine.

Pe această cale, în anumite momente, rațiunea va părea că se îndepărtează, iar latura ascunsă din noi, cea slabă, irațională, inconștientă, va lua avânt. Nu trebuie să ne speriem. Dimpotrivă, să privim în față această latură și să ne simțim vii, încercând să-i dăm un sens.

În cele din urmă, a străbate această cale a prieteniei ne permite să înțelegem că rațiunea nu înțelege în totalitate infinita intensitate și extindere a realității în care suntem cufundați.

Nu trebuie să rămânem cu inima inspăimântată.

Să ne amintim că suntem unici și irepetabili.Esenta Prieteniei

Să ne amintim de divinitatea prezentă în noi.

Să ne amintim că fiecare dintre noi a venit pe această lume pentru a îndeplinii o misiune, oricare ar fi aceasta.

Fiecare dintre noi este diferit de celălalt.

Fiecare dintre noi este un original, nu o copie a celuilalt.

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.93-94)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

„Să învăţăm să fim responsabili pentru propriile noastre emoţii”

„Drumul vieţii”

„Un nou mod de viaţă” (A doua spirală)

„Conştienţi de sine”

„Să învăţăm să fim responsabili pentru propriile noastre emoţii”

„Responsabilitatea pentru propriile emoţii înseamnă să fim conştienţi de ceea ce simţim, de ceea ce percepem înlăuntrul nostru. Nu de ceea ce facem sau de ceea ce ne fac ceilalţi.

Ne-am obişnuit să fim traşi la răspundere pentru ceea ce facem, mai puţin pentru ceea ce simţim. Ne-am obişnuit să fim răspunzători pentru munca noastră, pentru comportamentele de zi cu zi, pentru vorbele noastre.

Însă a fi conştienţi de propriile noastre emoţii înseamnă a deveni liberi.

Liberi să simţim ceea ce dorim, ceea ce voim.

Liberi de ceilalţi.emotii

Liberi mai ales să nu simţim ceea ce ceilalţi ar dori să simţim.

Înseamnă să recunoaştem că nimeni nu ne poate face să simţim într-un mod pe care nu-l dorim.

Din păcate însă, mulţi dintre noi simt ceea ce alţii aşteaptă ca ei să simtă, ceea ce alţii i-au determinat să simtă. Fireşte, trebuie să ţinem seama de ceilalţi, dar nu trebuie să uităm că suntem, înainte de toate, copii ai lui Dumnezeu.

În faţa Lui trebuie să răspundem, nu în faţa altora.

Sau, mai bine spus, trebuie să ţinem seama de ceilalţi întrucât şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu, purtători, la fel ca şi noi, ai divinităţii.

Însă Dumnezeul nostru ne lasă liberi.

Nu ne constrânge să simţim ceea ce nu voim.”

(Albisetti, Valerio, Drumul vieţii, pg.29)

„Drumul vieţii”

„Căutarea” (Prima spirală)

„Căutarea valorii propriei existenţe”

„Fiecare dintre noi are un parcurs personal, în cadrul căruia este protagonist absolut, dacă nu-i lipseşte curajul de a privi în sine, asumându-şi răspunderea pentru binele şi răul pe care-l descoperă acolo. drumul vietii

Aceasta nu e, însă, cu putinţă, dacă rămânem prizonieri ai propriului nostru Eu, de frică, din dorinţa de putere, de succes, împrumutând roluri prestabilite, urmând reguli formale, fugind de suferinţă.”

(Albisetti, Valerio, Drumul vieţii, (Cum să recunoaştem şi să valorificăm aspectele pozitive), pg.11)

15 aprilie 2012–Duminica MILOSTIVIRII DIVINE

Plouă necontenit…

Străbătând prin ploaie străzile pustii caut cu privirea ambientul de sărbătoare. Peste tot găsesc o liniște nefirească care nu se potrivește cu dubla sărbătoare a zilei … Duminica Milostivirii Divine, în calendarul apusean și Sfintele Paști – Învierea Domnului, în calendarul răsăritean.

Mă îndrept către Catedrala „Sfântul Iosif” ca să particip la Liturghia solemnă de la ora 15.00, cea dedicată celebrării Milostivirii Divine. Deși am plecat la timp, chiar mult mai devreme decât în mod normal, un mic incident petrecut pe drum mă obligă să întârzii. Am încercat tot posibilul ca să ajung la timp, dar într-o astfel de zi, într-un oraș pustiu, nu am găsit niciun taxi disponibil.

Mă resemnez și parcurg restul drumului pe jos, prin ploaie.

Mergând către Catedrală mă simt „pedepsită” pentru ceva ce nu am făcut. Îmi doresc să nu mă mai simt astfel, mai ales într-o asemenea zi, dar starea se accentuează cu cât mă gândesc mai mult la toate cele întâmplate în ultima vreme.

Toate acestea se învârt în inima și mintea mea derulându-se ca într-un carusel …… vinerea aceea în care preț de câteva clipe inima mea parcă a încetat să mai bată, ca după aceea să simt că nu pot respira de durere, când totul s-a prăbușit peste mine…atunci am trăit propria-mi „Patimă”, deși nu eram, încă, calendaristic vorbind, în Vinerea Sfântă; mă gândesc că oricât de tolerantă, discretă, sinceră, înțelegătoare și deschisă sunt eu…. numai nemulțumiți și mincinoși în jurul meu.

Într-o astfel de zi ar trebui să „tresalt de bucurie”, dar dezamăgirea este atât de sufocant de prezentă în mine că oricât de mult mă străduiesc să simt măcar o zvâcnire de bucurie nu reușesc decât să devin și mai conștientă de neputința mea.

Îmi pare atât de rău că nu reușesc să mă bucur ca atare, mai ales că îmi place atât de mult să mă plimb prin ploaie.

Pe lângă toate acestea am mai primit și un „bonus”, am răcit (din nou), iar tusea oribilă care m-a secat de puteri în aceste zile, mă tulbură exact când mă mai liniștisem și eu: în timpul Sfintei Liturghii. Acum îmi era teamă că dacă fac o criză de tuse, cum am făcut noaptea trecută, o să fiu nevoită să plec de la liturghie deoarece deranjam cu siguranță și știu cum este când cineva îți tulbură rugăciunea, așadar nu doream să fiu tocmai eu un astfel de „parazit”. Slavă Domnului că m-am încadrat în limitele suportabilității și nu a fost nevoie să plec.

De mult am învățat să nu îmi fac niciun fel de plan ori să îmi fac iluzii … în orice zi, indiferent de context, așa și acum, nu am năzuit la un miracol, ori că mi se va întampla ceva de vis în ziua de mare sărbătoare a sufletului meu, dar totuși …parcă…nici așa!

Între timp ploaia s-a oprit. Privesc natura renăscută, adulmec mirosul primăverii și tare îmi place aroma naturii după ploaie.

Fulgerător și tare surprinzător, deoarece nu mă mai gândisem demult la ea, îmi apare „în față” o bună prietenă care a trecut la Domnul anul trecut. Îmi amintesc cum își dorea foarte mult să mergă cu mine la Catedrală, dar mereu amâna….„după ce finalizez cu masteratul sigur, după ce mă întorc din această călătorie …., după…, după… ” și așa au trecut anii. O persoană de excepție, un suflet nobil, dar care a dedicat tot timpul ei carierei. O admiram pentru perseverența și determinarea ei, mă bucuram de fiecare reușită, mai ales că fiind foarte tânără reușise să aibă o ascensiune amețitoare pe plan profesional. Totuși, ori de câte ori aveam ocazia îi reaminteam că „nu numai cu pâine trăiește omul”; mi-a promis că după ce finalizează cu doctoratul o să aibă grijă și de sufletul ei. L-a finalizat și pe acesta…și încă unul…și tot așa…până când s-a îmbolnăvit de cancer. A luptat, a reușit să învingă această boală, un adevărat miracol. După ce s-a vindecat amânarea a revenit și tot cariera era pe primul plan. Totul părea să fie la fel ca altă dată, iar între timp noi nu am mai reușit să ne întâlnim deloc. Era și mai ocupată ca înainte. Când am primit vestea morții ei am fost șocată, nu mai știam nimic de ea de mai bine de un an, dar o credeam preocupată de eterna ei prioritate, profesia. A făcut o altă formă de cancer, nu a recidivat celălalt, acum o altă parte a organismului era afectată. Reușise să strângă o foarte mare sumă de bani și să se opereze în străinătate la cea mai bună clinică în domeniu. A mai trăit o lună după operație. Mereu mă întristez când mă gândesc la tinerețea ei, la cât s-a chinuit, dar știu că a luptat până la final. Nu a reușit să ajungă cu mine la Catedrală, dar știu că a ajuns la biserică, a trecut la Domnul spovedită și împărtășită și de ceva vreme se ocupa numai de sufletul ei, iar Dumnezeu era primul în viața ei.

Am simțit-o atât de prezentă…aveam senzația că mă dojenește pentru că nu am puterea să mă bucur de ceea ce mă înconjoară, mai ales că am privilegiul să trăiesc o nouă primăvară.

Binecuvantare

Deodată și foarte categoric simt nevoia să îi mulțumesc Milostivirii Divine pentru darul vieții! Să Îi mulțumesc pentru că sunt în viață, că mă bucur zi de zi de minunata mea familie, că am spațiul meu unde mă simt ocrotită și iubită  , … acasă!