Iubirea

IUBIREA

IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

I. PROVOCAREA: A IUBI

SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

„Iubirea este un risc.

Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăsești, riscul de a te opri, dar e și posibilitatea de a te adânci în celălalt și a ști să vă regăsiți, împreună, mai plini de viață.

Iubirea este descoperire.

Înseamnă să joci cu cărțile pe față când toată lumea din jur ne învață să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniți, uciși, cumpărați.

Iubirea este adevăr.

Nu iubește subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă și merge la esență.

Iubirea este proiect.

Este menită morții, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

Iubirea este alegere.

Înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relației, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minților, apoi a trupurilor.

Iubirea este demnitate.

Nu acceptă ceea ce vine la întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect față de sine, față de propria unicitate.

Iubirea este integritate.

Niciodată o relație adevărată de iubire nu produce rupturi sau răni propriei identități, dimpotrivă, o împlinește, o face să crească.

Iubirea înseamnă a da sens.

A trăi experiența iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanțul semnificațiilor pe care le capătă viața ființelor vii.

Iubirea este cunoaștere.

Datorită ei, putem deveni părtași la înțelepciune, putem cunoaște drumuri noi, care altfel rămân necunoscute, putem ajunge la noi înșine.

Dar pentru toate acestea există și reversul medaliei.

Iată de ce iubirea este și libertate. […] … deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toți. Sau, mai bine spus, toți putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puțini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluție personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toți, un eveniment extraordinar. […] …

Doar cunoscându-ne pe noi înșine putem cunoaște iubirea.

Pentru că e același lucru.

Maturitatea personală, capacitatea de a iubi, da, este o stare extraordinară, pe care cu toții vrem s-o trăim, s-o experimentăm; dar ea nu ține de destin, de întâmplare, ci este rodul unui lung și greu drum de pregătire, de antrenament. […] …

Să nu invidiem perechea fericită, persoana matură! Să nu ne gândim că suntem lipsiți de noroc sau incapabili! În noi, în noi toți există posibilitatea de a evolua, capacitatea de a iubi.

Pentru asta am fost creați.

Aceasta este menirea noastră.

Unica.

Să nu ne mai gândim, așadar, că fericirea în dragoste sau înțelepciunea sunt daruri venite cine știe de unde și că ajung doar la cei norocoși.

Ci să fim atenți.

Nu putem iubi dacă nu am început un proces de evoluție.

Aceasta este cheia magică pentru a înainta, cu pași mici, dar siguri, pe drumul iubirii.”

(Albisetti, Valerio, IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, pg.12-14)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline  http://www.pauline.ro/

:

IUBIRE vs ÎNDRĂGOSTIRE

IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

I. PROVOCAREA: A IUBI

ÎNDRĂGOSTIRE ŞI IUBIRE

„În starea de îndrăgostire figura celuilalt devine obsesie, fără ea viața se termină; în iubire celălalt este mereu prezent, se află în relație, întrucât împreună cu el ai construit sau construiești un plan, un drum.

Îndrăgostirea nu este un plan. Este doar exaltarea clipei, chiar dacă durează luni sau ani de zile. … […]

Îndrăgostirea este o scânteie luată drept foc; iubirea este o flacără hrănită continuu. … […]

În îndrăgostire rațiunea este înlăturată; în iubire ea are un rol important. … […]

Îndrăgostirea este posesie, iubirea este dar. … […]

Îndoielile rănesc îndrăgostirea, dar întăresc iubirea.

Îndrăgostirea este alcătuită doar din senzații; iubirea cuprinde, în plus, și voință.

De fapt, îndrăgostirea este mai concordantă cu psihologia copilului care, în atotputernicia lui infantilă, vrea totul și imediat; iubirea este pentru persoanele mature care nu se tem de timp, dimpotrivă, țin cont de el.

Îndrăgostirea este superficială, se limitează la aparență; iubirea se hrănește din profunzimea celuilalt. Iubirea nu poate fi niciodată superficială. … […]

Îndrăgostirea este ucisă de suferință, iubirea înțelege suferința.

În îndrăgostire cei doi se anulează, în iubire cresc.”

(Albisetti, Valerio, IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, pg.17-18)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline http://www.pauline.ro/

IUBIREA

Din 1 ianuarie 2014 am dorit să postez câteva gânduri de întâmpinare a noului an calendaristic…așa…să fie ceva deosebit pentru a-mi sublinia trăirea, împlinirea, ceea ce simt că am devenit în anul care a trecut și să fie ca un motto pentru anul în curs. Nu sunt genul care să considere trecerea de peste ani motiv de exaltare și schimbare radicală, fix la 00.01 ale noului an!

Știu că transformările durează și sunt parte din lupta personală, nu se schimbă totul ca prin miracol, doar la trecerea dintre ani!

Pentru mine, Postul Mare reprezintă un timp al deciziilor, consider acest timp sfânt ca fiind marea oportunitate a unui nou început pe care divinitatea ni-l oferă cu infinită Iubire și Milostivire!

……

Iată că suntem deja în 10 februarie … la mai bine de o lună și ceva de la 1 ianuarie și la aproape o lună până să înceapă Postul Mare!

Dacă nu am reușit să descriu cât mai concret ceea ce doream să transmit la început de an, înseamnă că astăzi este timpul potrivit   … oricum … pentru mine, în Iubire, mult mai presus sunt faptele, prefer Iubirea trăită, dovedită și împărtășită, decât iubirea vorbită … care ia forma unor simple cuvinte înșiruite și lacrimi prăfuite … .

IUBIREA

IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

I. PROVOCAREA: A IUBI

SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

„Iubirea este un risc.

Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăsești, riscul de a te opri, dar e și posibilitatea de a te adânci în celălalt și a ști să vă regăsiți, împreună, mai plini de viață.

Iubirea este descoperire.

Înseamnă să joci cu cărțile pe față când toată lumea din jur ne învață să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniți, uciși, cumpărați.

Iubirea este adevăr.

Nu iubește subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă și merge la esență.

Iubirea este proiect.

Este menită morții, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

Iubirea este alegere.

Înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relației, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minților, apoi a trupurilor.

Iubirea este demnitate.

Nu acceptă ceea ce vine la întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect față de sine, față de propria unicitate.

Iubirea este integritate.

Niciodată o relație adevărată de iubire nu produce rupturi sau răni propriei identități, dimpotrivă, o împlinește, o face să crească.

Iubirea înseamnă a da sens.

A trăi experiența iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanțul semnificațiilor pe care le capătă viața ființelor vii.

Iubirea este cunoaștere.

Datorită ei, putem deveni părtași la înțelepciune, putem cunoaște drumuri noi, care altfel rămân necunoscute, putem ajunge la noi înșine.

Dar pentru toate acestea există și reversul medaliei.

Iată de ce iubirea este și libertate. […] … deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toți. Sau, mai bine spus, toți putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puțini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluție personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toți, un eveniment extraordinar. […] …

Doar cunoscându-ne pe noi înșine putem cunoaște iubirea.

Pentru că e același lucru.

Maturitatea personală, capacitatea de a iubi, da, este o stare extraordinară, pe care cu toții vrem s-o trăim, s-o experimentăm; dar ea nu ține de destin, de întâmplare, ci este rodul unui lung și greu drum de pregătire, de antrenament. […] …

Să nu invidiem perechea fericită, persoana matură! Să nu ne gândim că suntem lipsiți de noroc sau incapabili! În noi, în noi toți există posibilitatea de a evolua, capacitatea de a iubi.

Pentru asta am fost creați.

Aceasta este menirea noastră.

Unica.

Să nu ne mai gândim, așadar, că fericirea în dragoste sau înțelepciunea sunt daruri venite cine știe de unde și că ajung doar la cei norocoși.

Ci să fim atenți.

Nu putem iubi dacă nu am început un proces de evoluție.

Aceasta este cheia magică pentru a înainta, cu pași mici, dar siguri, pe drumul iubirii.”

(Albisetti, Valerio, IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, pg.12-14)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline  http://www.pauline.ro/

Despre lașitate

Deoarece imi e dat sa vad si sa traiesc cu multe „acte de suprema lasitate” ale semenilor mei, care „se strecoara” relational, numai sa nu aleaga cumva in mod vizibil si responsabil, ma refer in primul rand la cei care fac parte, intr-un anume fel, din viata mea…revin cu o postare mai veche de a mea…dar se pare, ca iata, este totusi … atat de actuala!
Categoric…nu imi plac oamenii lasi!
Aceia care nu au „coloana vertebrala” si traiesc intr-o vesnica „abureala”! Decat cuvinte maiastru insiruite, fara a fi dovedite prin fapte concrete si edificatoare, mai bine… pace si liniste!

Ce este lașitatea?

  LAȘ, -Ă, lași (Om) lipsit de curaj și de sentimentul onoarei; (om) fricos, mișel. Care demonstrează, trădează lipsă de curaj și de sentiment al onoarei. DEX `98.

   Avem percepții diferite în a cataloga o anumită atitudine în fața vieții, drept lașitate. Pentru cineva care este un maestru al disimulării, lașitatea personală va trece drept diplomație, este atât de obișnuit să jongleze cu minciuna incât ajunge să creadă că este adevărat ceea ce afirmă.

   Cel care care evită să aleagă și să își asume responsabilitatea alegerii, cu siguranță nu va recunoaște aceasta drept lașitate și fugă de responsabilitate, ci prudență și înțelepciune. Lăsând mereu totul la voia întâmplării, eventual să rezolve altcineva ceea ce era de datoria lui să împlinească, evitând chiar și să iși reamintească că Dumnezeu ne-a oferit, din iubire, liberul arbitru.

     Lașitate înseamnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu-ți pasă.
(Octavian Paler)

   Indiferența – mai distrugătoare și necruțătoare decât cea mai devastatoare boală. Experiențele de viață ale multor semeni au condus către această unică și tristă concluzie. Dar cea mai sfâșietoare formă este cea care vine din partea apropiaților, a prietenilor care au primit titlu de „adevărați”, cei care au fost lângă tine mereu. Mai mare este șocul primit din partea lor, decât durerea pricinuită de necazul în sine. Atunci descoperi că de fapt au fost lângă tine atâta timp cât nu a fost nevoie să se implice, să ia atitudine și să facă o alegere.

   Slavă Domnului că s-a văzut pe cine se poate conta! Este atât de nociv să trăiești în minciună, să fii înșelat și amăgit, cu atât mai mult să nu știi aceasta. Așadar, cine are în viața lui o persoană deosebită, curajoasă și pe care pot conta, să îi mulțumească zilnic Domnului pentru acest privilegiu, deoarece nu este neapărat un merit personal, celălalt a ales să fie astfel. Este o comoară de neprețuit, care trebuie valorizată și protejată, altfel …

  „Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute și brațe închise. Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit: Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi ”

(Bruno Ferrero)

   Îndrăznesc să completez : Există cu siguranță o soluție pe undeva și cu ajutorul lui Dumnezeu o voi găsi!

7 aprilie 2013 – Duminica Milostivirii Divine

Mulţumesc, Milostivire Divină, pentru această specială şi binecuvântată duminică de 7 aprilie 2013!

Totul a fost minunat!

Am finalizat novena aşa cum mi-am propus atunci când am început-o în Vinerea Mare şi Sfântă, nu am întâmpinat niciun fel de piedică atunci când am dorit să particip la liturghia de la ora 15.00, cea dedicată special sărbătorii; fără vreo problemă de sănătate, gripă ori ceva sezonier aşa cum mi se întâmpla de obicei în anii trecuţi; pacea, liniştea şi bucuria inimii m-au însoţit pe parcusul zilei. Această minunată zi, s-a finalizat cu o frumoasă, veselă şi binevenită seară petrecută în familie, aşadar spun şi subliniez cu toată fiinţa că aceasta a fost o zi aparte.

Cu siguranţă multora li se va parea o zi absolut banală… vai, cum să fie o zi aparte când nici măcar nu am levitat de la atâta rugăciune, niciun miracol atestat, nici vreo minune răsunătoare,  ceva de genul „şoc, şoc, şoc” … .

Desigur, aştept şi eu minuni în viaţa mea, mă rog pentru un miracol, dar cu mult timp în urmă am învăţat să nu mai „trasez” sarcini divinităţi, aşa ca o listă de „obiective” pe care musai să o îndeplinească la timp, eficient şi cum vreau eu!

Am învăţat cât de nepreţuit este acest banal, obişnuit, normal. Înveţi să preţuieşti cu adevărat lucrurile care par neînsemnate atunci când ai parte, ani după ani, numai de senzaţional în viaţa ta, nu te plictiseşti, nu te odihneşti, eşti într-un continuu carusel de evenimente neplăcute care atrag după sine o neobosită cascadă de neplăceri, lovituri, răutăţi care mai de care, din toate părţile, că singurul lucru pe care ţi-l doreşti este să intri în anonimat, să ai o existenţă atât de banal de normală, încât să poţi face şi în somn copy-paste la cât de normal, liniştit şi anonim se repetă zilele.

Toate au timpul lor, iar eu Isuse, am încredere în Tine!

Tot ceea ce depinde de Dumnezeu cu siguranţă se va împlini, ceea ce depinde de om….aici intervine liberul arbitru; dar atâta timp cât eu voi face alegerile potrivite şi conforme cu voinţa divină nu mă tem de consecinţele alegerii celuilalt, mă rog de pe acum pentru el şi să se îndure Domnul de el dacă îmi va face rău prin ceea ce alege.