Cei mai mulți oameni vorbesc, dar nu comunică

„Să fim prieteni sau să avem prieteni? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„A recunoaște răul”

„Nedezvoltarea capacității de deschidere”

„Cei mai mulți dintre oameni, vorbesc, dar nu comunică.

În realitate, nu se deschid către ceilalți. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcați, pentru a-și aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obișnuință sau pentru că așa fac toți.

Aproape niciodată pentru a se încredința despuiați și dezarmați în mâinile celuilalt.

Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate, prostie. A se deschide nu e la modă. A devenit tabu. În decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicțiile. Demult, marele tabu era sexul. Astăzi toți fac sex, cea mai înaltă și cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, și nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spațiul prin excelență destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.

Lumea se teme de IUBIRE.

În iubire trebuie să te dezvălui.

Să te deschizi.

În totalitate.

Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.

Iubirea si adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmați, implică posibilitatea de a fi răniți, luați în râs, uciși în propriul Eu.

De multe ori se trăiește în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se dorește: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră și a celorlalți. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiți, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu știm ce este prietenia.

Credem că suntem în relație cu ceilalți, dar, de fapt, rămânem singuri și închiși în noi înșine. Nu intrăm niciodată înlăuntrul celuilalt, până la esența sa. Celălalt este obiectivat, poate urât, venerat, disprețuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însuflețesc.

S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.

Nu se mai reușește să se privească lumea cu ochii celuilalt.

Se vede doar, și în mod exclusiv, cu propria privire.

Nu se mai suferă împreună.

S-a uitat limbajul empatiei.

Al omeniei.

Și aceasta falsifică totul.

În mod iremediabil.”

 

 

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.64-65)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

„A trăi, a alege, a iubi”

„Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi”

„A Alege”

„Alegerea inteligentă”

  „Cunosc oameni care, mai degrabă decât a-şi asuma  controlul trăirilor şi a-şi lua viaţa în propriile mâini, preferă să renunţe la viaţă, la sine, se lasă dominaţi, călăuziţi de alţii, abdică şi-i lasă pe ceilalţi să trăiască în locul lor.

  Atitudine izvorâtă din ignoranţă şi din teamă!

  Ei cred că, procedând astfel, vor dobândi liniştea, calmul, fiind la adăpost de responsabilităţi.

  Nimic mai greşit, fiindcă viaţa continuă şi ei vor continua să mănânce, să umble; simplul fapt de a deschide sau de a închide ochii dimineaţa, când ne trezim, reprezintă deja o alegere!

  Alegem întotdeauna, chiar dacă nu o dorim.

  Chiar refuzul de a alege este alegere.

  Şi atunci, dacă, oricum am trăi, de ales tot alegem, de ce să nu alegem cu adevărat?

  De ce să nu alegem să facem din orice experienţă una plăcută şi stimulantă?

  A lăsa pe mâine ce putem face azi este o falsă problemă.

  Nu există lucruri ce pot fi amânate.

  Lucrurile se fac sau nu se fac.

  Dacă nu le facem, rămân nefăcute, nu amânate.”

(Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi, pg.110)

  „MAI BINE SĂ GREŞEŞTI DECÂT SĂ NU FACI NIMIC”

(nr.10 – Decalog F – Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi, pg.111)