Mulțumesc, Ami! Mulțumesc, Iulia!

 

Când cineva drag „pleacă” pentru totdeauna, acolo… în „lumea” perfectă și divină, speri că în timp suferința se va diminua.

Intr-adevăr, nu mai sufăr atât de crunt ca acum patru ani cand „a plecat” Ami și ca acum trei ani când „a plecat” Iulia, dar tot mă doare și îmi este dor…

Despre Ami (Ana Maria) am scris aici, acum trei ani :

https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2011/07/25/domnita-ami/

Iulia mi-a fost bună prietenă…mulți ani. Nu am scris nimic despre ea și nici nu ofer prea multe detalii deoarece familia nu vrea aceasta; nici la înmormântarea ei nu au fost decât soțul și părinții…așa au dorit, iar noi ceilalți le-am respectat durerea. Pot să spun doar că avea o carieră absolut fabuloasă, s-a sacrificat mult prea mult pentru această carieră … a ajuns la 35 de ani unde mulți nu ajung nici în două vieți, o admiram pentru aceasta, dar mereu o întrebam: „Tu când îți mai trăiești cu adevărat viața?”… răspunsul varia în funcție de ceea ce avea atunci de finalizat: „Promit că: după masteratul acesta; după doctorat; după ce finalizez cartea acesta…după…după… ” … și la 35 de ani a „plecat”.

Categoric, este absolut necesar să te sacrifici și să lupți în viață pentru idealurile tale, ca sa îți împlinești visurile nu e ușor, e nevoie de dăruire, implicare totală și multe sacrificii, dar la un moment dat e bine să îți dai „voie” să trăiești, să iei un mic răgaz, să te bucuri de ce ai realizat, să iei o „vacanță” bine meritată…pentru o perioadă, ca să te poți reîncărca pentru ceea ce urmează.

Iulia a fost o persoană blândă, bună, generoasă și foarte iubită, a lăsat în urmă numai amintiri frumoase, mult respect și iubire.  Cu ceva timp înainte „să plece” mi-a spus că singurul ei regret este că a sacrificat persoanele pe care le-a iubit și au iubit-o cu adevărat și le-a „furat” timpul… acesta a fost singurul ei regret, că nu și-a făcut timp pentru iubire … .

În ultimii patru ani am trecut prin foarte multe situații dramatice, devastatoare și dureroase, dar de câte ori simțeam că mai am puțin și mă prăbușesc … „apărea” Iulia … ori Ami și mă dojeneau spunându-mi :

„Ești în viață, trăiește … mai poți iubi, visa, spera, mângâia, râde, dansa, îmbrățișa, cânta, crea…bucură-te, lumea e a ta!”

Vă mulțumesc … și îmi tare dor de voi!

Cei mai mulți oameni vorbesc, dar nu comunică

„Să fim prieteni sau să avem prieteni? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„A recunoaște răul”

„Nedezvoltarea capacității de deschidere”

„Cei mai mulți dintre oameni, vorbesc, dar nu comunică.

În realitate, nu se deschid către ceilalți. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcați, pentru a-și aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obișnuință sau pentru că așa fac toți.

Aproape niciodată pentru a se încredința despuiați și dezarmați în mâinile celuilalt.

Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate, prostie. A se deschide nu e la modă. A devenit tabu. În decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicțiile. Demult, marele tabu era sexul. Astăzi toți fac sex, cea mai înaltă și cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, și nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spațiul prin excelență destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.

Lumea se teme de IUBIRE.

În iubire trebuie să te dezvălui.

Să te deschizi.

În totalitate.

Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.

Iubirea si adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmați, implică posibilitatea de a fi răniți, luați în râs, uciși în propriul Eu.

De multe ori se trăiește în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se dorește: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră și a celorlalți. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiți, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu știm ce este prietenia.

Credem că suntem în relație cu ceilalți, dar, de fapt, rămânem singuri și închiși în noi înșine. Nu intrăm niciodată înlăuntrul celuilalt, până la esența sa. Celălalt este obiectivat, poate urât, venerat, disprețuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însuflețesc.

S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.

Nu se mai reușește să se privească lumea cu ochii celuilalt.

Se vede doar, și în mod exclusiv, cu propria privire.

Nu se mai suferă împreună.

S-a uitat limbajul empatiei.

Al omeniei.

Și aceasta falsifică totul.

În mod iremediabil.”

 

 

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.64-65)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

„Prietenia nu înseamnă compromis”

„Să fim prieteni sau să avem prieteni?

 O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„Esența prieteniei”

„În prietenie se ajunge la un punct în care trebuie să alegi ce stradă să urmezi: fie cea comodă și ușoară, în care sunt evitate dificultățile și se ajunge la un compromis, fie cea dificilă și obositoare, a adevărului, a autenticității, a coerenței.

Cine pornește la drum pe prima cale, nu va avea un raport de prietenie adevărată. Cine alege să facă compromisuri, cine decide să treacă peste lucruri fără să le trăiască, alege căi cunoscute, previzibile, planificate, deja explorate, familiare.

Nu va trăi.

Cine alege a doua cale, va întâlni neplăceri, dificultăți, neînțelegeri, certuri, dar va trăi și va da viață.

Va explora părți necunoscute din sine și din ceilalți.

Va întâlni propria negativitate și pe a celorlalți.

Dar va crește.

Va crește în înțelepciune și în conștiința de sine.

Pe această cale, în anumite momente, rațiunea va părea că se îndepărtează, iar latura ascunsă din noi, cea slabă, irațională, inconștientă, va lua avânt. Nu trebuie să ne speriem. Dimpotrivă, să privim în față această latură și să ne simțim vii, încercând să-i dăm un sens.

În cele din urmă, a străbate această cale a prieteniei ne permite să înțelegem că rațiunea nu înțelege în totalitate infinita intensitate și extindere a realității în care suntem cufundați.

Nu trebuie să rămânem cu inima inspăimântată.

Să ne amintim că suntem unici și irepetabili.

Să ne amintim de divinitatea prezentă în noi.

Să ne amintim că fiecare dintre noi a venit pe această lume pentru a îndeplinii o misiune, oricare ar fi aceasta.

Fiecare dintre noi este diferit de celălalt.

Fiecare dintre noi este un original, nu o copie a celuilalt.

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.93-94)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline

„Adevăratul prieten”

 

„Să fim prieteni sau să avem prieteni?”

„O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„Adevăratul prieten”

„De multe ori dorim să avem un prieten pentru a depăşi propria singurătate, alteori pentru că avem nevoie de afecţiune.

Dar prietenia se construieşte.

Trebuie, mai curând, să fim prieteni, decât să avem prieteni.

Prietenia nu înseamnă manipulare.

Prietenia nu înseamnă să ai avantaje.

Prietenia nu înseamnă să instrumentalizezi.

Prietenia nu înseamnă să înşeli.

Prietenia nu înseamnă să deranjezi.

Prietenia nu înseamnă să urmăreşti interesele personale.

Prietenia nu este o formă de egoism educat.

Nu-l poţi numi prieten pe un cunoscut.

Prietenia se adresează nivelului profund al personalităţii.

Vine din inimă.

…………………………………………………………………… ”

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.131)

„Să fim prieteni sau să avem prieteni?”

„Să fim prieteni sau să avem prieteni?

O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi”

„Prietenia se învaţă”

„Prietenia este un lucru foarte serios.

Pentru a fi în măsură să spunem că avem prieteni, ar trebui să fim în măsură să spunem că suntem prieteni.

Persoanele care nu sunt conştiente, nu au prieteni. Chiar dacă ele cred contrariul.

De altfel, sentimentul de prietenie despre care vorbesc eu poate să fie simţit doar pentru câteva persoane de-a lungul vieţii. Cine spune că are mulţi prieteni, în realitate nu are niciunul. Nu trebuie să-i considerăm prieteni pe cei care se interesează mai mult de lucruri decât de fiinţele umane sau pe cei care nu sunt conştienţi.”

(Albisetti, Valerio, Să fim prieteni sau să avem prieteni?, pg.88)