MILOSTIVIREA DIVINĂ – novena

Ziua a treia

«Astăzi călăuzeşte la mine toate sufletele evlavioase şi credincioase şi cufundă-le în marea milostivirii mele. Aceste suflete m-au mângâiat de-a lungul căii Calvarului, au fost o picătură de mângâiere într-o mare de amărăciune»

Preamilostive Isuse, care împarţi tuturor cu mare dărnicie haruri din comoara milostivirii tale, primeşte-ne la adăpostul Inimii tale preamilostive şi păstrează-ne aici pentru veşnicie. Te implorăm în numele iubirii nespuse pentru Tatăl Ceresc care îţi copleşeşte Inima.

Sunt de necercetat

minunile milostivirii tale,

nu poate să le cerceteze

nici cel păcătos nici cel drept.

Către toţi îţi îndrepţi privirea plină de milă

şi îi atragi pe toţi la iubire.

Tată veşnic, priveşte cu ochi milostivi către sufletele credincioşilor, moştenirea Fiului tău şi, pentru patimile sale dureroase, dă-le lor binecuvântarea ta şi însoţeşte-le cu ocrotirea ta nesfârşită, ca să nu piardă iubirea şi comoara sfintei credinţe, ci cu toate cetele de îngeri şi sfinţi să slăvească îndurarea ta fără margini, în vecii vecilor. Amin.

***textul novenei este preluat integral din cartea „Sfânta Faustina Kowalska-Mesagera Milostivirii Divine” scrisă de Elena Bergadano si tipărită de către Editura Pauline.

MILOSTIVIREA DIVINĂ – novena

Ziua a doua

«Astăzi călăuzeşte la mine sufletele preoţilor şi ale călugărilor şi cufundă-le în milostivirea mea nemăsurată. Aceştia mi-au dat puterea de a depăşi Patima amară. Prin ei, ca prin nişte canale, milostivirea mea coboară asupra omenirii».

Preamilostive Isuse, de la care vine orice bine, fă să crească în noi harul, pentru a împlini opere de caritate, ca cei care ne văd să-l laude pe Tatăl milostivirii care este în ceruri.

Izvorul iubirii lui Dumnezeu,

zăboveşte în inimile curate,

purificate în marea milostivirii,

luminoase ca stelele,

limpezi ca aurora.

Tată veşnic, priveşte cu ochi milostivi pe cei aleşi să lucreze în via ta, sufletele preoţilor şi ale călugărilor şi dă-le lor puterea binecuvântării tale, şi pentru simţămintele Inimii Fiului Tău, Inima în care aceştia sunt cuprinşi, dăruieşte-le lor puterea luminii tale, pentru ca să-i poată călăuzii pe ceilalţi pe calea mântuirii, în aşa fel încât să poată cânta împreună pentru veşnicie laudele milostivirii tale infinite. Amin.

***textul novenei este preluat integral din cartea „Sfânta Faustina Kowalska-Mesagera Milostivirii Divine” scrisă de Elena Bergadano si tipărită de către Editura Pauline.

MILOSTIVIREA DIVINĂ – novena

Novenă către Milostivirea Divină

„Novena către Milostivirea Divină se recită ca pregătire pentru sărbătoarea Milostivirii Divine, în fiecare zi începând cu Vinerea Sfântă până în sâmbăta care precedă sărbătoarea în sine, care este celebrată în prima duminică după Paşti.

Despre această novenă, Isus a spus că cine o rosteşte va obţine «tot felul de haruri», cu condiţia să se spovedească, să demonstreze prin propria viaţă credinţa în Dumnezeu și să facă bine aproapelui.

Jurnalul sfintei Faustina ne îngăduie să cunoaştem motivele pentru care Isus a cerut această rugăciune «În fiecare zi vei călăuzi spre Inima mea un grup diferit de suflete şi le vei cufunda în marea milostivirii mele. Eu voi introduce toate aceste suflete în casa Tatălui meu. Vei face acest lucru în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare. Eu nu voi refuza nimic niciunui suflet pe care îl vei conduce către izvorul milostivirii mele. În fiecare zi vei cere Tatălui meu haruri pentru aceste suflete în numele Pătimirii mele dureroase».

Novena poate fi făcută fie ca pregătire pentru sărbătoarea Milostivirii Divine, fie când se doreşte manifestarea propriei devoţiuni către Milostivirea Divină sau când se cere vreun har deosebit. Condiţiile indicate de Biserică pentru a practica cum trebuie această devoţiune sunt spovedania, recitarea novenei timp de nouă zile consecutiv şi participarea zilnică la jertfa Euharistică.”

În fiecare zi, la începutul rugăciunii, se rostesc următoarele:

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

 

O, Doamne Dumnezeule, vino şi salvează-mă.

Doamne, vino repede în ajutorul meu.

 

Slavă Tatălui …

Crezul …

Ziua întâi

«Astăzi călăuzeşte spre mine întreaga omenire şi mai ales pe toţi păcătoşii şi cufundă-i în marea mea milostivire… Aşa îmi vei alina tristeţea amară pe care o simt pentru pierderea sufletelor».

Preamilostive Isuse, care te poţi îndura de noi şi ne poţi ierta, privind nu la păcatele noastre, ci la credinţa pe care o avem în infinita ta bunătate, primeşte-ne la adăpostul Inimii tale preamilostive şi păstrează-ne aici pentru veşnicie.

Te implorăm în numele dragostei care te uneşte cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

O, Atotputernicie a Milostivirii Divine,

adăpost pentru omul păcătos,

tu care eşti milostiv

şi o mare de compasiune,

ajută-l pe cel care te invocă plin de umilinţă.

Tată veşnic, priveşte cu ochi milostivi mai ales pe sărmanii păcătoşi şi toată omenirea, care este cuprinsă în Inima preamilostivă a lui Isus, şi pentru dureroasele sale patimi, arată-ne nouă îndurarea ta, pentru ca în toate veacurile să putem slăvi atotputernicia milostivirii tale. Amin

Introducerea si textul novenei sunt preluate integral din cartea „Sfânta Faustina Kowalska-Mesagera Milostivirii Divine” scrisă de Elena Bergadano si tipărită de către Editura Pauline.

„A trăi, a alege, a iubi”

„Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi”

„A Alege”

„Alegerea inteligentă”

  „Cunosc oameni care, mai degrabă decât a-şi asuma  controlul trăirilor şi a-şi lua viaţa în propriile mâini, preferă să renunţe la viaţă, la sine, se lasă dominaţi, călăuziţi de alţii, abdică şi-i lasă pe ceilalţi să trăiască în locul lor.

  Atitudine izvorâtă din ignoranţă şi din teamă!

  Ei cred că, procedând astfel, vor dobândi liniştea, calmul, fiind la adăpost de responsabilităţi.

  Nimic mai greşit, fiindcă viaţa continuă şi ei vor continua să mănânce, să umble; simplul fapt de a deschide sau de a închide ochii dimineaţa, când ne trezim, reprezintă deja o alegere!

  Alegem întotdeauna, chiar dacă nu o dorim.

  Chiar refuzul de a alege este alegere.

  Şi atunci, dacă, oricum am trăi, de ales tot alegem, de ce să nu alegem cu adevărat?

  De ce să nu alegem să facem din orice experienţă una plăcută şi stimulantă?

  A lăsa pe mâine ce putem face azi este o falsă problemă.

  Nu există lucruri ce pot fi amânate.

  Lucrurile se fac sau nu se fac.

  Dacă nu le facem, rămân nefăcute, nu amânate.”

(Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi, pg.110)Alegerea ....

  „MAI BINE SĂ GREŞEŞTI DECÂT SĂ NU FACI NIMIC”

(nr.10 – Decalog F – Albisetti, Valerio, Pentru a fi fericiţi – Note de psihoterapie pentru toţi, pg.111)