Puntea de trandafiri : update :)

7 aprilie 2004 … 7 aprilie 2022 !!! 😍🤭🌹

Toată ziua m-am întrebat de ce oare se „plimbă” prin mine 7 aprilie… mă gândeam să nu fie ziua cuiva drag și eu să nu realizez …spre seară mi-am amintit … a rămas în memoria mea afectivă acel 7 aprilie 2004 … Doamne, nu o să uit niciodată pe tânărul acela cu o sută de trandafiri … nici mirosul de pomi înfloriți …nici… nici… 🥰 las mai jos continuarea….link-ul spre postarea de … ceva ani pe blogul meu ( aoleu și văleu de … blogul meu…abandonat ….dar nu uitat 😱🙃) !!!

Puntea de trandafiri

Purtătoarea Binecuvântării

 

„  [ ………………. ] ……………….    Aceste călătorii au o trăsătură: nu au fost niciodată uşor de străbătut, au cerut curaj şi răbdare. Ele ne învaţă că Prea Sfânta Fecioară ştie ce înseamnă urcuşurile, cunoaşte urcuşurile noastre: ne este soră de drum. Pentru că are experienţa oboselii, ştie cum să ne ia de mână când întâlnim teren accidentat, când ne trezim în serpentinele cele mai abrupte ale vieţii. Ca o mamă bună, Maria ştie că iubirea progresează în lucrurile mici de fiecare zi. Iubirea şi iscusinţa maternă sunt în stare să transforme o grotă de animale în casa lui Isus, numai cu câteva scutece sărăcăcioase şi cu un munte de duioşie.

[ ………………. ] ………………. , Maria merge, întâlneşte şi se bucură, pentru că a purtat ceva mai mare decât ea însăşi: a fost purtătoarea unei binecuvântări. Ca şi ea, nici noi să nu ne temem să fim purtătorii binecuvântării de care România are nevoie. Voi să fiţi promotorii culturii întâlnirii, care să dezmintă indiferenţa, care să dezmintă diviziunea şi să permită acestui pământ să cânte cu tărie milostivirile Domnului! _{”  (Papa Francisc – Catedrala romană- catolică „Sfântul Iosif” Bucureşti, vineri, 31 mai 2019 )}

_{foto:  © Irina Isăcescu – MAICA DOMNULUI cu aripi – mânăstrirea Govora  (…se pare că este unica reprezentare a PREASFINTEI FECIOARE MARIA …înaripată)}

………………………….

 

„Aşa sunt împotrivirile şi duşmăniile care se nasc în inima omului, când, în loc să fie puse în centru persoanele sunt puse interesele personale, etichetele, teoriile, abstracţiile şi ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul şi pe toţi.

În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acţiune sau în abstracţie ideologică, caută persoana cu faţa sa, cu rănile sale şi cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare şi nu se lasă înşelat de discursuri care nu sunt în măsură să dea prioritate şi să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.” ^{( Papa Francisc – Câmpia Libertăţii (Blaj), duminică, 2 iunie 2019 – Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri)}

 

Pelerin …spontan!

Nu mai rețin exact pe unde am citit ori am auzit …. cu aproximație … : „pentru cei care se vor aduna spontan în Piața Revoluției, pentru a participa (asculta) Liturghia de la Catedrala Sf. Iosif , prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc, se va amplasa un ecran, în zona liberă, de unde vor putea urmări, participa …….. ” 

                           

„Zona liberă” a fost…tot Bucureștiul de dincolo de gardurile amplasate ….ecranul a fost și el, dar pentru Pelerinii (cu bilet), cei din fața (ori perpenticular paralel) de Biblioteca Universitară …dar l-au „împărțitit”, creștinește, cu noi Pelerinii spontani … chiar dacă eram „peste drum” ….literalmente !                       

Mi-am dorit de la bun început să fiu în această… „Zonă Liberă” (efectiv îmi place cum sună) …. recunosc că mă așteptam să fie mai „aerisită” …adică … să fiu doar eu (eventual vreo doi trei curioși) pe acolo!  

Nu am cuvinte să descriu bucuria ce m-a cuprins când am ajuns în acel spațiu din Piața Revoluției și am văzut câte suflete erau acolo ascultând, participând cu toată ființa, în tăcere, la acele momente divine, urmărind în liniște deplină Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie!

Urmăream fascinată, ecranul, cuplurile (de toate vârstele) ce mă înconjurau, cei care se cocoțaseră pe unde puteau, bicicliștii care se opriseră lăsând bicicleta pe oriunde, părinții cu pruncii în brațe ori dormind în cărucior!

Mă gândeam în acele clipe, privind la expresiile și trăirile celor din jur, cât de mult iar fi plăcut Papei Francisc să fie acolo, în mijlocul nostru…să guste din plin fascinația acelor oameni „simpli” atunci când sorbeau efectiv, literă cu literă, predica lui! Este atât de evident că este „iubitor de oameni” … naturalețea și modestia lui atinge sufletele și deschide inimile!

Am trăit clipe de HAR…de adevărată COMUNIUNE… SPONTANĂ și AUTENTICĂ…nu regret o clipă că am ales să fiu … PELERIN SPONTAN … astfel am trăit, creat și simțit într-un mod special și divin … ISTORIA!

Iubirea

IUBIREA

IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

I. PROVOCAREA: A IUBI

SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

„Iubirea este un risc.

Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăsești, riscul de a te opri, dar e și posibilitatea de a te adânci în celălalt și a ști să vă regăsiți, împreună, mai plini de viață.

Iubirea este descoperire.

Înseamnă să joci cu cărțile pe față când toată lumea din jur ne învață să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniți, uciși, cumpărați.

Iubirea este adevăr.

Nu iubește subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă și merge la esență.

Iubirea este proiect.

Este menită morții, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

Iubirea este alegere.

Înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relației, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minților, apoi a trupurilor.

Iubirea este demnitate.

Nu acceptă ceea ce vine la întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect față de sine, față de propria unicitate.

Iubirea este integritate.

Niciodată o relație adevărată de iubire nu produce rupturi sau răni propriei identități, dimpotrivă, o împlinește, o face să crească.

Iubirea înseamnă a da sens.

A trăi experiența iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanțul semnificațiilor pe care le capătă viața ființelor vii.

Iubirea este cunoaștere.

Datorită ei, putem deveni părtași la înțelepciune, putem cunoaște drumuri noi, care altfel rămân necunoscute, putem ajunge la noi înșine.

Dar pentru toate acestea există și reversul medaliei.

Iată de ce iubirea este și libertate. […] … deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toți. Sau, mai bine spus, toți putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puțini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluție personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toți, un eveniment extraordinar. […] …

Doar cunoscându-ne pe noi înșine putem cunoaște iubirea.

Pentru că e același lucru.

Maturitatea personală, capacitatea de a iubi, da, este o stare extraordinară, pe care cu toții vrem s-o trăim, s-o experimentăm; dar ea nu ține de destin, de întâmplare, ci este rodul unui lung și greu drum de pregătire, de antrenament. […] …

Să nu invidiem perechea fericită, persoana matură! Să nu ne gândim că suntem lipsiți de noroc sau incapabili! În noi, în noi toți există posibilitatea de a evolua, capacitatea de a iubi.

Pentru asta am fost creați.

Aceasta este menirea noastră.

Unica.

Să nu ne mai gândim, așadar, că fericirea în dragoste sau înțelepciunea sunt daruri venite cine știe de unde și că ajung doar la cei norocoși.

Ci să fim atenți.

Nu putem iubi dacă nu am început un proces de evoluție.

Aceasta este cheia magică pentru a înainta, cu pași mici, dar siguri, pe drumul iubirii.”

(Albisetti, Valerio, IUBIRE-Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, pg.12-14)

* toate cărțile lui Valerio Albisetti sunt editate de către Editura Pauline  http://www.pauline.ro/

:

13/13

Au trecut 13 ani de la Pelerinajul meu spre Santiago de Compostela….dar pentru inima a trecut doar …o clipă…totul e în memoria inimii mele atât de prezent încât am senzația că acum m-am întors din Spania!

Cu toate acestea nu am reușit să scriu, așa cum îmi doream, despre această minunată călătorie spirituală…mereu era ceva ce mă oprea…

Anul acesta în fiecare 13 ale lunii am încercat să scriu și să reiau și activitatea pe blog marcând astfel cei 13…pe 13 ….dar ….

Acum mi-am spus că orice ar fi am să postez aceste rânduri….în acest ultim 13 al acestui an 13 ….și restul va veni de la sine!

Mulțumesc din suflet celor care nu au încetat a-mi urmări blogul….deși eu nu am mai fost activă de…trei ani!

Pelerinajul către Santiago de Compostela -iulie-august–2004 – Ribadeo–Galicia

Camino del Norte – Northen Way

Ribadeo – Galicia

El camino, indiferent de rută, poate fi parcus pe jos, pe bicicletă și … călare!

Ca să îți fie recunoscut pelerinajul, trebuie să parcurgi minim 100 km pe jos și cel puțin 200 de km cu bicicleta. Sunt puțini cei care aleg calul drept partener de pelerinaj, dar se mai aventurează pasionați, iar pentru aceștia sunt câteva reguli diferite de recunoaștere a pelerinajului.

În anul în care ziua de 25 iulie, sărbătoarea Sfântului Iacob (Santiago) -apostol- cade într-o duminică, este declarat An Jubiliar, An Sfânt pentru pelerinii care parcurg El Camino. Iar în anul 2004, ziua de 25 iulie a fost într-o duminică.

Eu am fost în pelerinaj pe Camino del Norte – Northen Way (Drumul de Nord), pe jos, plecând din Ribadeo, localitate aflată în Galicia, pe țărmul Mării Cantabrice, parcurgând 187 de km în 9 zile.

Am plecat din Ribadeo, luni 26 iulie 2004 și am ajuns în Santiago de Compostela, marți 3 august 2004.

Cel mai străbătut, popular și aglomerat, este Camino Francés – French Way (Drumul Francez), de aceea gazdele mele din Spania au ales una din cele mai puțin străbătute rute Camino del Norte – Northen Way (Drumul de Nord), pentru a avea o Cale … mai altfel!

Pelerinajul a fost organizat de către Cruzadas de Santa María http://cruzadasdesantamaria.org/ , fiind o instituție religioasă și pelerinajul a purtat amprenta spirituală ca atare, atingând de fapt și scopul secular al pelerinajului în sine.

Au făcut o alegere minunată, m-am (ne-am) bucurat de liniște, peisaje extraordinare și am cunoscut o parte a Spaniei pe care nu știu dacă aș fi reușit altfel, Galicia.

Într-adevăr a fost un pelerinaj…mai altfel, privind din toate aspectele. Pot spune că a fost mult „răsfăț”   … nu am am avut decât o singură „grijă” … sufletul meu!

Fiind totul organizat riguros, după un program bine stabilit și având coordonatori foarte buni, totul a fost fără nicio altă grijă, nici rucsacul de care mă temeam tare … că era destul de greu și mă gândeam că în timpul pelerinajului va fi din ce în ce mai greu…era transportat cu o mașină care ne aștepta de fiecare dată în orașul unde ne cazam în ziua respectivă.

Ribadeo este un oraș -municipiu- galician, situat pe țărmul Mării Cantabrice, în extremul nord-est al provinciei Lugo și al Comunității Autonome Galicia, la limita cu Principatul Asturia.

Am ajuns cu autocarul de la Madrid la Ribadeo, duminică pe la ora 17.00, după multe ore petrecute în autocar, distanța parcusă fiind de 600 km. Dar eu nu mă plâng, mie îmi place foarte mult sa călătoresc, așadar … 

Am făcut o baie în Marea Cantabrică, care nu a fost deloc caldă și primitoare, era chiar rece… deși eram în 25 iulie, dar așa e acolo, în Galicia

Nu am vizitat orașul deoarece nu am avut când, trebuia să ne odihnim, a două zi porneam în prima noastră zi de pelerinaj și trebuia să ne trezim de la 06.00 dimineața.

Pelerinajul către Santiago de Compostela – iulie – august – 2004

Despre … El camino – The Way – Calea  …

… eu am preferat sa traduc sub această formă Calea … în limba română este cunoscut mai mult sub forma de Drumul. Mie mi se pare o formulare prea comună aceasta, deoarece este mai mult decât un simplu și banal drum. De altfel traseul care a fost creat acum peste 1000 de ani, a fost trasat în mod special chiar pe sub Calea Lactee.

El camino este în primul rând un pelerinaj cu semnificație religioasă reușind să păstreze timp de secole acest scop. În ultimele decenii a devenit foarte cunoscut și pe lângă semnificația religioasă și spirituală, s-a alăturat și dimensiunea istorică și culturală, fiind străbătut de mii de pelerini, dar și de turiști care nu au ca scop primordial încărcătura religioasă. Dar oricare ar fii scopul primordial, toți cei care l-au străbătut, sub o formă sau alta, mărturisesc că această unică experiență i-a transformat.

Datorită faimei incontestabile a pelerinajului, ca o recunoaştere a însemnătăţii sale pentru lumea culturală şi spirituală europeană, din 1987 Camino de Santiago a devenit Drum Cultural European. În 1993 Camino de Santiago a fost inclus în lista moştenirilor culturale universale UNESCO.

Ca sa ajungi la Santiago de Compostela, poți fi pelerin pe o anume Cale pe care alegi să o străbați. Sunt multe rute create, dar cele mai cunoscute și străbătute, sunt acestea:

1. Camino Francés – French Way
2. Camino del Norte – Northen Way
3. Camino Primitivo – Primitive Way
4. Vía de la Plata – Silver Way
5. Camino Portugués – Portugese Way
6. Camino a Finisterre – Finisterre Way

Acesta din urmă este de fapt epilogul pelerinajului, deoarece Calea către Finisterre, este bonusul pelerinajului, după ce ajungi în Santiago de Compostela și parcurgi toți pașii ceruți pentru finalizarea și recunoașterea pelerinajului, ca să fi un pelerin complet trebuie să ajungi de la Santiago de Compostela la Finisterre – adică la Capătul Pământului – aceasta este traducerea numelui orașului Finisterre – oraș care este situat pe țărmul oceanului Atlantic.

Pe lângă bagajul și echipamentul specific de care ai nevoie când devii pelerin și chiar dacă omiți să îți iei ceva cu tine, nu ai voie să pleci în pelerinaj fără … Credencial del Pelegrino!

Credencial del Pelegrino … este un fel de pașaport  al pelerinului  creat special pentru a dovedi că ai străbătut toate acele locuri înainte să ajungi la Santiago de Compostela.

În fiecare localitate care este parte din o anume rută a pelerinajului există un oficiu al pelerinului care va pune pe acest pașaport ștampila și semnătura doveditoare.

Pe fiecare rută există semnele specifice, bornele kilometrice cu semnul scoicii pe ele, care te îndrumă și îți indică printr-o săgeată că te afli pe drumul cel bun. 

Un curcubeu deasupra inimii

El camino – The Way – Calea

– pelerinajul către Santiago de Compostela –

iulie – august – 2004

10 ani!

Când au trecut oare anii aceștia?

Dacă mă gândesc la pelerinaj, am senzația că ieri m-am întors din Spania, dar dacă mă gândesc privind la zbuciumul și transformările din acești ani, parcă a fost un secol!

De multe ori, în acești ani, m-am hrănit cu amintirea fericirii pure și intense pe care am trăit-o în acea lună cât am stat în Spania, sentiment sublim care nu m-a părăsit din clipa în care am urcat în avion, zburând spre Madrid, în 24 iulie 2004, până în 24 august 2004, când am coborât din avion la București.

Am căutat, de multe ori în acești ani, măcar o fărâmă din acea stare divină trăită în timpul pelerinajului, dar nu am regăsit-o … decât începând cam … de vreo trei luni încoace. Nu este atât de intensă ca aceea, totuși tresalt de bucurie că m-a regăsit și sub această formă, nu credeam că va mai fii posibil pentru mine să vibrez astfel … dar nu ai cum să compari…nu suferă comparație, starea din timpul pelerinajului e specială, iar cine a reușit să fie pelerin pe El Camino mă înțelege cel mai bine … nu se poate descrie așa ceva … pur și simplu se trăiește cu toată ființa!

Cum totul este proaspăt în mine, fiecare zi din timpul pelerinajului este prezentă în inima și mintea mea, absolut intactă, îmi amintesc cu claritate fiecare pas, o să scriu și descriu, aici pe blog, timp de mai multe zile, parcursul spiritual, locurile de neuitat prin care am trecut și ... tot așa! 

În acești zece ani mi-am dorit de foarte multe ori să scriu despre experiența El Camino, chiar visam la o carte, dar de fiecare dată … ceva, undeva, se împotmolea… dar acum înțeleg foarte limpede de ce … dar aceasta este o dezvăluire spre … finalul poveștii . Sper că am reușit să provoc curiozitatea și interesul și mă veți însoții în această călătorie de și pentru suflet.

Mulțumesc, Ami! Mulțumesc, Iulia!

 

Când cineva drag „pleacă” pentru totdeauna, acolo… în „lumea” perfectă și divină, speri că în timp suferința se va diminua.

Intr-adevăr, nu mai sufăr atât de crunt ca acum patru ani cand „a plecat” Ami și ca acum trei ani când „a plecat” Iulia, dar tot mă doare și îmi este dor…

Despre Ami (Ana Maria) am scris aici, acum trei ani :

https://irinadivinamilostivire.wordpress.com/2011/07/25/domnita-ami/

Iulia mi-a fost bună prietenă…mulți ani. Nu am scris nimic despre ea și nici nu ofer prea multe detalii deoarece familia nu vrea aceasta; nici la înmormântarea ei nu au fost decât soțul și părinții…așa au dorit, iar noi ceilalți le-am respectat durerea. Pot să spun doar că avea o carieră absolut fabuloasă, s-a sacrificat mult prea mult pentru această carieră … a ajuns la 35 de ani unde mulți nu ajung nici în două vieți, o admiram pentru aceasta, dar mereu o întrebam: „Tu când îți mai trăiești cu adevărat viața?”… răspunsul varia în funcție de ceea ce avea atunci de finalizat: „Promit că: după masteratul acesta; după doctorat; după ce finalizez cartea acesta…după…după… ” … și la 35 de ani a „plecat”.

Categoric, este absolut necesar să te sacrifici și să lupți în viață pentru idealurile tale, ca sa îți împlinești visurile nu e ușor, e nevoie de dăruire, implicare totală și multe sacrificii, dar la un moment dat e bine să îți dai „voie” să trăiești, să iei un mic răgaz, să te bucuri de ce ai realizat, să iei o „vacanță” bine meritată…pentru o perioadă, ca să te poți reîncărca pentru ceea ce urmează.

Iulia a fost o persoană blândă, bună, generoasă și foarte iubită, a lăsat în urmă numai amintiri frumoase, mult respect și iubire.  Cu ceva timp înainte „să plece” mi-a spus că singurul ei regret este că a sacrificat persoanele pe care le-a iubit și au iubit-o cu adevărat și le-a „furat” timpul… acesta a fost singurul ei regret, că nu și-a făcut timp pentru iubire … .

În ultimii patru ani am trecut prin foarte multe situații dramatice, devastatoare și dureroase, dar de câte ori simțeam că mai am puțin și mă prăbușesc … „apărea” Iulia … ori Ami și mă dojeneau spunându-mi :

„Ești în viață, trăiește … mai poți iubi, visa, spera, mângâia, râde, dansa, îmbrățișa, cânta, crea…bucură-te, lumea e a ta!”

Vă mulțumesc … și îmi tare dor de voi!